Joia Mare, la Catedrala Mitropoltană din Cluj-Napoca
Sute de clujeni au participat în Joia Mare la Sfânta Liturghie, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, în Catedrala Mitropolitană din Cluj. Slujba a început la ora 8.00 și a fost una specială, pentru că amintește de Cina cea de Taină, care a avut loc acum mai bine de 2000 de ani, când Hristos a instituit Sfânta Euharistie.
În cadrul ei, Înaltpreasfințitul Andrei a sfințit Paștile, pe care credincioșii le vor putea primi în noaptea de Înviere. Tot astăzi, în cadrul Proscomidiei, s-a scos un Agneţ special din care se pregătește Sfânta Euharistie pentru împărtăşirea bolnavilor şi a pruncilor nou-botezaţi, în timpul întregului an. La momentul predicii, Mitropolitul Clujului a spus că Mântuitorul Hristos ne cheamă, prin propriul exemplu, pe calea smereniei. La finalul Liturghiei a avut loc rânduiala spălării picioarelor.
Înaltpreasfințitul Andrei, încins cu un ştergar, a spălat picioarele a doisprezece preoți și diaconi, în fața Sfântului Altar, urmând astfel exemplul Mântuitorului Hristos, care, înainte de Cina cea de Taină, în smerenia-I desăvârşită, a spălat picioarele ucenicilor. Acest ritual, ce se obișnuiește a avea loc în Joia Mare în unele mănăstiri din țară, este o pildă de dragoste și un îndemn dumnezeiesc la smerenie și iubirea aproapelui.
Sursa: radiorenasterea.ro