Jurnal de eveniment – Alături de refugiații ucraineni din Bucovina de Nord
O nouă acțiune de sprijin pentru ucrainenii și românii din Bucovina de Nord care se îngrijesc de refugiații din zonele bombardate ale Ucrainei a avut loc joi, 14 aprilie 2022, când cel de-al nouălea transport umanitar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților a ajuns în zona Cernăuți-Storojineț-Herța.
Comunitățile de dincolo de graniță, în cadrul cărora sunt găzduiți refugiați din zonele de conflict, s-au bucurat de primireaa 12 tone de produse alimentare, de igienă și de strictă necesitate, o parte însemnată a acestora fiind asigurată de Patriarhia Română prin Federația Filantropia. Alături de delegația Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, din care a făcut parte pr. Ștefan Mihalcea, consilier eparhial în cadrul Sectorului Media și Comunicare, și clerici și angajați ai Centrului Eparhial Suceava, a fost prezent și pr. Ciprian Ioniță, consilier coordonator la Sectorul Social-Filantropic din Administrația Patriarhală și președinte al Federației Filantropia. Sfinția sa a evidențiat faptul că Biserica Ortodoxă Română dorește să se implice în continuare în acțiunile de întrajutorare a cetățenilor ucraineni. „Patriarhia Română și Federația Filantropia, prin platforma Ajută cu bucurie, încearcă să ajute persoanele afectate de această criză, persoane refugiate, dar și comunitățile românești din Ucraina. Astăzi ne aflăm la Cernăuți cu 12 tone de alimente, produse neperisabile, dar și igienico-sanitare pentru refugiații ucraineni din cauza conflictului dintre Rusia și Ucraina, dar și pentru comunitățile românești de aici.”
Bunurile au ajuns în cadrul comunităților parohiale din Cupca, Buda Mică, Cernăuți și Ciudei, dar și în centrele de îngrijire din Mahala și Sadagura. Credincioșii din acest colț de țară, dând dovadă de grijă și dragoste față de aproapele aflat la nevoie, trudesc zi de zi pentru susținerea cu alimente, îmbrăcăminte și încălțăminte, dar mai ales cu cuvinte de mângâiere și încurajare pentru cei care caută pacea și armonia.
Convoiul umanitar a plecat de la Așezământul de copii „Sfântul Ierarh Leontie” din Rădăuți, principalul centru de colectare a donațiilor pentru refugiații din Ucraina, și s-a îndreptat, prin punctul de trecere al Frontierei Siret-Porubne, către satele românești din zona Cernăuți-Storojineț. Prima oprire a fost în comuna Ostrița, localitatea Buda Mică, parohie cu 120 de familii de români. Această comunitate adăpostește constant refugiați din zonele afectate de război, cei mai mulți dintre aceștia aflați în tranzit.
Părintele Ion Petro, parohul Bisericii „Duminica Tuturor Sfinților”, monument istoric medieval ridicat din lemn în anul 1754 de ctitorul Constantin Holban-paharnic și refăcut din zid, așa cum arată astăzi, în 1818 de fiul său Damian Holban-vistiernic, ne-a asigurat că o parte din ajutoarele descărcate în Buda Mică vor ajunge și la refugiații cazați în parohiile învecinate, între care satele românești Văleni și Buda Mare. Totodată, sfinția sa a adresat un cuvânt de mulțumire tuturor celor care vin în ajutorul celor care fug din calea războiului. „Aducem mulțumiri tuturor celor care fac aceste jertfe. Îi mulțumim Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru darurile pe care le face, Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic al Sucevei și Rădăuților pentru ceea ce a făcut pentru frații noștri, pentru români și pentru cei care sunt refugiați din partea Kievului, Donetskului, Luganskului și nu numai. (…) Vă mulțumim foarte mult pentru darul pe care îl faceți acestei Sfinte Biserici, iar noi acum, cu toții, ne vom ruga pentru sănătatea dumneavoastră și a tuturor voluntarilor din partea României.”
Doamna Lorena Spătaru, învățător la școala din sat, s-a aflat printre voluntarii prezenți la biserică. Dumneaei ne-a explicat cum sunt sprijiniți frații ucraineni care ajung în aceste zile în zonă, subliniind faptul că și o vorbă bună poate să îi aline pe cei încercați. „Le suntem sprijin și încercăm să îi susținem pe oamenii necăjiți care trec în această perioadă. Doamne, ferește pe fiecare, să nu treacă nimeni prin asemenea timpuri! Îi ajutăm cum putem, ne stăruim (să le fim aproape) prin ajutorul umanitar, dar mai ales sufletește cu niște cuvinte bune.”
Următorul popas al convoiului umanitar a fost la Biserica „Înălțarea Domnului” din Cernăuți, cunoscută ca Biserica românească, (de) pe strada rusească. Din pisanie, singura mărturie păstrată integral și neatinsă de regimul comunist, putem afla mai multe detalii: „Această Sfântă Biserică cu hramul Înălțarea Domnului din suburbia Horecea, orașul Cernăuți, s-a zidit în vremea domniei regelui Carol al II-lea al României din râvna și îndemnul mitropolitului Visarion al Bucovinei, Hotinului și Maramureșului, cu cheltuiala Administrației Averilor Mitropoliei Bucovinei și cu truda preotului Ștefan Salcescu și s-a sfințit în anul 1938 pentru îmbisericirea creștinilor din acest oraș în vecii vecilor. Amin.” Între anii 1960-1989 ansamblul ecleziastic a fost utilizat de comuniști ca depozit de motociclete. Acestea erau înmagazinate în curtea locașului de cult, iar în interiorul bisericii erau păstrate piesele de schimb. Slujbele se săvârșesc în trei limbi (română, slavonă și ucraineană), ce alternează pe tot parcursul Sfintei Liturghii.
Delegația Bisericii Ortodoxe Române a fost întâmpinată aici de pr. paroh Pavel Pavlenco, care și-a exprimat recunoștința pentru multele daruri cu care vor fi ajutați în continuare compatrioții veniți din zona de conflict, atât de tulburați de nedreptățile care au loc. „Vrem să aducem cele mai frumoase mulțumiri în primul rând Bunului Dumnezeu pentru toate încercările pe care ni le dă și pentru că ne ajută să trecem prin ele, dar totodată și Guvernului Român, Patriarhiei Române și în special Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, tuturor protopopilor, preoților parohi și tuturor creștinilor care au sărit în ajutor în aceste clipe grele pentru Ucraina. Dorim doar să fie pace, să fie liniște! Rugăm pe Bunul Dumnezeu să înceteze acest război, să nu mai fie vărsare de sânge! Rugăm și pe frații de dincolo, frații noștri români, pe lângă ajutorul pe care l-au acordat, să înalțe și o rugăciune la Sfântul Altar pentru pace și liniște în Ucraina. În numele Bisericii Ortodoxe Ucrainene vrem să mulțumim încă o dată tuturor preoților, creștinilor, tuturor românilor care au luat parte la această acțiune, la organizarea acestui ajutor umanitar care a fost adus astăzi și la noi, în Biserica românească din Cernăuți. Bunul Dumnezeu să vă răsplătească înzecit și însutit tuturor jertfa, truda și osteneala depusă.”
Părintele ne-a mărturisit faptul că peste 1.200 de refugiați s-au aprovizionat cu cele necesare de la această biserică în urma anunțurilor postate pe pagina de Facebook a parohiei. Până în prezent, această comunitate a oferit 250 de pachete către refugiații ucrainieni, care conțineau mâncare, produse igienico-sanitare etc. Totodată, din ceea ce au primit, la rândul lor, au ajutat și biserica ucraineană din proximitate, a cărei posibilități materiale sunt extrem de reduse și care se îngrijește de o altă comunitate numeroasă de refugiați. Un fapt care îi neliniștește constant pe credincioși îl reprezintă tensiunilepolitice care se resimt și în aceste zone, unde, în urmă cu o săptămână, în localitatea Mihalcea, forțele armate au evacuat cu forța, în timpul slujbei, o biserică românească.
Mașinile care au transportat produsele umanitare s-au îndreptat apoi spre localitatea Mahala, una dintre cele mai mari comunități de români din Bucovina de Nord. Voluntarii eparhiei noastre au descărcat la Casa de copii cu dizabilități neurologice grave pachete pentru cei aproape 60 de copii, dintre care 42 refugiați din calea războiului care a adus atât de multă durere. Directorul instituției, domnul Mihai Zaidel, a vorbit despre cât de neașteptat a fost acest război, dar mai ales despre consecințele acestuia, dar și despre bucuria ajutorului pe care îl primește de peste hotare, reușind astfel să îi ajute pe acești copii nevinovați. „Avem multe probleme pentru că nu am fost pregătiți de așa nevoie, dar lucrăm, ne descurcăm, încet-încet, cu ajutorul lumii, al mai multor organizații și fonduri internaționale, avem aproape tot ce ne trebuie. Mulți ne ajută, iar când avem nevoie de ceva ne adresăm mai departe. Mulțumim tuturor! În primul rând dorim să fie pace și sănătate.”
Un alt popas important al convoiului umanitar a fost la Căminul de bătrâni din Sadagura, unde locuiesc 234 de persoanevârstnice, dintre care 110 refugiați din nord-estul Ucrainei – Kiev, Jitomir, Borodeanka, Lugansk și Donetsk. O bună parte a acestora sunt țintuiți la pat, iar 48 în scaune cu rotile. Chiar dacă instituția are 98 de angajați, dintre care 76 cadre militare, căminul se confruntă cu o lipsă mare de personal, în raport cu beneficiarii, bolnavii care așteaptă ajutor. Bucătăria („ospătăria”) și sala de evenimente ale complexului sanitar au fost transformate în adăposturi pentru refugiați, astfel asigurându-se o rezervă de 30 de locuri care sunt disponibile oricând unui nou val de bătrâni. O cameră centrală a clădirii, fără ferestre și destul de mică, este considerată cel mai sigur spațiu care poate asigura protecție în timpul unui bombardament. De fiecare dată când sirenele anunță asurzitor un posibil atac, toți cei aflați în clădire se adăpostesc aici, cu speranța că pericolul va dispărea și de această dată și se vor bucura de un nou răsărit de soare. Centrul geriatric oferă adăpost și servicii medicale și de sprijin doar celor care nu se pot îngriji singuri (bătrâni, bolnavi, persoane cu dizabilități).
Domnul director, Paraschiv Miroslav, a transmis oaspeților și tuturor celor implicați în oferirea bunurilor atât de necesare în aceste zile, urări de bine și de sănătate, lansând invitația de a ne revedea în timpuri mai bune și vremuri mai luminoaseîn Ucraina. „La noi astăzi au sosit oaspeți care sunt din România, Suceava și București, cu un consistent ajutor umanitar. Foarte multe cutii cu produse alimentare, produse de trebuință. (…) Cu adevărat războiul este în toi, dar ne străduim să-i îngrijim cum se cuvine pe cei care au venit de acolo. Ajutorul pe care l-ați adus dumneavoastră este neprețuit, deoarece bolnavii trebuiesc hrăniți, ei trebuie să simtă ajutorul nostru. Eu vă mulțumesc mult din partea mea și a celor care se ostenesc aici, angajaților, dar și a colaboratorilor noștri, deoarece acesta este ajutorul prieteniei, de la prietenii pe care noi i-am așteptat, despre care noi știm că oricând ne vor veni în ajutor. (…) Eu vă doresc sănătate dumneavoastră și tuturor; încă o dată, mulțumesc mult familiilor dumneavoastră. Să vă dăruiască Bunul Dumnezeu numai bine! Cu ajutorul frățiilor voastre noi vom birui. Numaidecât va fi așa! Și vă vom aștepta din nou în vizită, când în Ucraina va fi pace, soare și cald, iar noi vom sărbători. Va mulțumesc încă o dată tuturor! Slavă Ucrainei!”
Doamna Irina, revoltată și îndurerată de cruzimea acestui război care a adus atât de multă suferință, a ajuns recent în cadrul acestui centru. Ne-a vorbit, pentru câteva clipe, despre călătoria deloc ușoară pe care făcut-o cuprinsă de teamă. „Aici sunt foarte multe persoane invalide, cu handicap, care sunt cu noi. Suntem recunoscători și mulțumim oamenilor care au făcut posibil transportul acestor persoane invalide. Aceștia sunt neputincioși cu probleme locomotorii, nu pot merge, trebuie să fie hrăniți, îngrijiți. Noi am venit cu trenul, trenul evacuaților, așa cum este numit, dar calea ferată lasă de dorit. Cei din administrația noastră le-au cerut și să nu mai țină lumea sub teroare, mai ales copiii și femeile. Am trecut prin gări, unele fiind închise am așteptat foarte mult timp acolo sau prin alte locuri pustii. Ne opreau de multe ori fără motiv alteori ne lăsau să plecăm, era cumplit. În localitățile noastre au fost bombardate clădirile, multe din ele sunt complet dărâmate, dar cel mai grav este că sunt foarte mulți morți. Războiul vine spre noi din păcate, el vine din partea aceea, Mariupol, Donetsk și de aceea am fost rugați ca noi să ieșim din casele noastre și să plecăm. Oamenii aceștia ar fi dorit poate să lupte pentru noi și pentru patrie, dar ca să nu se întâmple ca în Mariupol a trebuit să plecăm și, iată-ne, suntem aici. ”
Cea din urmă oprire a delegației Arhiepiscopiei a fost în satul Ciudei, la Biserica „Sfinții Trei Ierarhi”. Părintele Vasile Pojoga a primit cu nespusă bucurie bunurile care vor fi folosite în acțiunile de sprijinire a refugiaților găzduiți de parohie de autoritățile locale și de credincioșii din sat. „Aș dori să aduc mulțumire Patriarhiei Române, prin Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, fiindcă în mai multe rânduri, ca și astăzi, am fost ajutați pentru a sprijini mai departe persoanele refugiate care sunt cazate la noi în comună. Mulțumim și pentru ajutoarele care au ajuns în ultima lună în întreaga Ucraină, până în celălalt capăt al țării, din partea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, în zonele afectate de război. Bunul Dumnezeu să răsplătească osteneala și jertfa pe care le faceți pentru cei de aici. În comuna noastră avem la ora actuală 1.200-1.300 de persoane refugiate din zonele de conflict, care sunt cazate atât la familiile din Ciudei, cât și în școli și spitale. Cei care au avut rude în zona noastră au apelat la cei care pot să îi ajute. Mulțumim Primăriei comunei noastre, care împreună cu Biserica și datorită Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și întregului Stat Român care ne ajută, întrucât în ultimele 50 de zile am reușit să îi ajutăm, putem să îi hrănim și putem să îi îmbrăcăm. Bunul Dumnezeu să răsplătească darul și jertfa pe care o faceți pentru noi!”
Elisaveta Pojoga, mama părintelui, în ciuda vârstei, s-a alăturat, cu brațele tremurânde de emoția primirii atâtor lucruri, dar vânjoase, voluntarilor care au descărcat ajutoarele, și ne-a vorbit despre cum se implică întreaga comunitate în sprijinirea confraților ucraineni, îndurerați de pierderea locuințelor și mai ales a oamenilor dragi, în acest război nemilos. „Pe cei care vin din zonele bombardate îi ajutăm cu produsele care sunt aduse aici. Cu părintele organizăm împărțirea la casele unde sunt cazați sau la spital. Sunt unele case mai spațioase care au 24 de persoane. Le-am împărțit de toate. Dacă sunt copii, le dăm lucruri pentru copii mai mult, iar pe cei vârstnici îi ajutăm și cu ce avem acasă, cu ce putem noi de la casele noastre și cu ajutoarele pe care le aduceți în parohia noastră. Ajutoarele pe care le primim din partea fraților din România sunt foarte importante pentru că ucrainenii ajung la noi fără nimic de acolo. Mulți vin doar cu hainele pe care le au pe ei, au fugit și nu mai au nimic. Și știți, deodată dacă se aduc mai multe din România, avem ce să le împărțim, să aibă în fiecare zi ce să mănânce și cu ce să se îmbrace. Românii noștri sunt oameni cu inimă mare, oameni care sar în ajutorul tuturor!”
Ajutoare umanitare din partea Patriarhiei Române, a Federației Filantropia și a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților au ajuns și la Cupca, o altă comunitate cu numeroși etnici români care și-au deschis brațele pentru sufletele fraților ucraineni, aflate în căutarea păcii. La parohia care îi are ca ocrotitori pe „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, darurile trimise din România au fost întimpinate de părintele paroh, protoiereul Vasile Cuciurean, și de părintele co-slujitor, Ilie Cuciurean, care și-a exprimat recunoștința pentru iubirea pe care frații români o arată neîncetat sufletelor nevinovate, victime ale războiului, care trec prin momente cumplite. „Vă mulțumim pentru susținere și pentru dragostea pe care o aveți față de noi, de creștinii noștri greu încercați.” Bunurile au fost descărcate și de credincioșii care îi găzduiesc pe cei care au plecat de pe câmpul de luptă, dar și de o familie destrămată din Kiev, o tânără mamă alături de fiul ei de doar câțiva anișori.
La final, și părintele Vasile a transmis un mesaj emoționant către toți cei care au dăruit, din puținul lor, cu atât de multă generozitate. „Recunoștință pentru marea dumneavoastră milostivire pe care ne-ați dat-o nouă, fraților români din Nordul Bucovinei, celor din satul Cupca. Suntem recunoscători pentru acest gest, pentru această jertfă atât de minunată. Mulțumim! Noi ne vom ruga pentru dumneavoastră și să nu ne uitați să ne pomeniți și pe noi la rugăciune, să ne fiți mereu în ajutor, să nu uitați că suntem și noi români, suntem aceeași bătaie de inimă și de dragoste. Vă mulțumim!”
Prin implicarea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, de la declanșarea războiului din Ucraina au fost transportate în Ucraina alte peste 460 de tone de ajutoare umanitare, constând în apă, alimente, produse de strictă necesitate, medicamente, produse tehnico-sanitare, dar și bunuri destinate exclusiv familiilor cu copii – scutece, produse de igienă, lapte praf și alte suplimente nutritive, haine, pături și nu numai.
Amintim faptul că încă din data de 24 februarie 2022, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, a fost constituit un comitet alcătuit din clerici ai Centrului Eparhial, protoierei, exarhi și voluntari, care a identificat cele mai eficiente măsuri de sprijinire a cetățenilor ucraineni. Astfel, s-au organizat două puncte fixe de asistență social-filantropică pentru distribuirea alimentelor, direcționarea către locurile de cazare, oferirea de informații privind călătoria pe teritoriul României, precum și asigurarea asistenței spirituale pentru cei greu încercați în această perioadă, printr-un cuvânt de mângâiere și încurajare. Permanent, în punctul de trecere a frontierei Siret și în Gara Burdujeni din Suceava, voluntarii oferă ceai, cafea și mâncare refugiaților ucraineni, dar și îndrumare în găsirea celor mai bune soluții de cazare și transport. În fiecare centru sunt prezenți, în schimburi de câte 8 ore, clerici și mireni, dintre care cel puțin unul vorbitor de limbă ucraineană.
Pentru coordonarea inițiativelor de sprijin, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a lansat platforma „Uniți pentru pace”, acțiune care face parte din programul social-filantropic demarat la inițiativa și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic. Prin intermediul unitipentrupace.ro, cei care doresc să vină în ajutorul aproapelui pot ajuta financiar, pot dona alimente, găzdui sau transporta refugiați, dar se pot înscrie și ca voluntari.
Cei care doresc să se alăture acestor acțiuni umanitare sunt îndemnați să acceseze platforma de sprijin unitipentrupace.ro sau să doneze în conturile Arhiepiscopiei:
Titular: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților
în lei: RO51 RNCB 0234 0370 1091 0014,
în euro: RO78 RNCB 0234 0370 1091 0110,
în dolari: RO30 RNCB 0234 0370 1091 0004
deschise la Banca Comercială Română, cu mențiunea sprijin refugiați Ucraina.
Sursa: arhiepiscopiasucevei.ro