Într-o discuţie pe care am purtat-o la unul din liceele ieşene cu elevii din clasele V-VIII am aflat că timpul pe care părinţii îl petrec zilnic alături de ei este de cam 10 minute. Surprins fiind, i-am întrebat pe elevi ce fac părinţii în afara acestor „10 minute” şi, răspunsul a fost scurt: „Stau la televizor!”...

Când se vorbeşte despre familie, se face adesea comparaţie cu „unitatea elementară a vieţii” care este celula. În termenii biologiei celulare, această structură are un centru de coordonare a proceselor vitale, şi anume nucleul. Pentru familiile de azi, acest centru coordonator şi guvernator al tuturor acţiunilor fundamentale a devenit televizorul. Membru al familiei, intermediar între membrii acesteia şi în final element decisiv în majoritatea actelor şi deciziilor, televizorul exercită, paradoxal, două forţe asupra familiei: una centripetă – care-i orientează permanent spre el şi alta centrifugă – care-i îndepărtează constant de coeziunea pe care ar trebui s-o aibă.

Problematica influenţei televiziunii asupra minţii şi a comportamentului uman a devenit un subiect de interes în numeroase domenii precum neurofiziologia, psihologia, psihiatria, sociologia şi chiar teologia. Mulţi dintre specialiştii acestor discipline au scris sau conferenţiat pe această temă însă, au făcut-o într-un limbaj mai puţin accesibil publicului larg. Din acest motiv unii jurnalişti, precum cei care activează în jurnalismul de ştiinţă, au reuşit să „traducă” limbajul ştiinţei şi să popularizeze experimentele de laborator din domeniul neurofiziologiei pentru a ajunge această informaţie la o categorie mai mare de cititori.

Printre cei mai cunoscuţi jurnalişti de ştiinţă este Sébastien Bohler, absolvent al „L’Ecole polytechnique” şi doctor în neurobiologie, redactor al revistei Cerveau et Psycho şi invitat constant al televiziunilor franceze pentru a analiza influenţa media asupra comportamentul uman (emisiunea „Arrêt sur images”, France 5). Despre cărţile sale La Chimie de nos émotions, L’amour: les émotions, comment ça marche?, L’enfance: les emotions comment ça marche?, Le bonheur: les emotions comment ça marche? (coautor Véronique Durruty), Sexe & cerveau. Et si tu se passait dans la tete?, 150 petites expériences de psychologie des médias. Pour mieux comprendre comment on vous manipule se afirmă constant că sunt scrise „cu pasiune şi pedagogie”.

Prima lucrare tradusă în limba română dintre cărţile lui Sébastien Bohler este volumul 150 de experimente pentru a înţelege manipularea mediatică. Psihologia consumatorului de mass-media publicat de o editură ieşeană într-o colecţie al cărei scop declarat este acela al „îmbunătăţirii vieţii personale şi a celor din jur”. Putem spera că prin sporirea cunoştinţelor privind domeniul mass-media şi mai ales al efectului său manipulator lucrarea să conducă măcar la reflecţie şi la înţelegerea faptului că televiziunea, cum sublinia şi sociologul Pierre Bourdieu, „pune într-un foarte mare pericol diferitele sfere ale producţiei culturale: arta, literatura, ştiinţa, filosofia, dreptul” şi „periclitează, nu mai puţin, viaţa politică şi democraţia”. Viaţa în întregul ei!

Structurată în cinci capitole: „Mass-media şi convingerile”, „Mass-media şi politica”, „Publicitatea în mass-media”, „Divertismentul”, „Reacţiile epidermice” cartea este o colecţie de articole în genul celor publicate de Sébastien Bohler în Cerveau et Psycho dar care au ataşate la fiecare text şi descrierea experimentului de laborator / teren care explică diversele comportamente pe care le au oamenii sub influenţa mass-media.

Privilegiul modelării inconştientului uman îl deţine astăzi televiziunea şi acest lucru este evidenţiat de către autor în cartea sa. Creierul, limbajul şi în final corpul este modificat de către televiziune. Asemenea celui care obţine din lut formele pe care le doreşte, le strică şi face altele cu totul noi, aşa şi media frământă lutul însufleţit şi îl transformă după cum o cer interesele momentului şi mai ales ale pieţei.

Substitut al gândirii, televiziunea, observă Sébastien Bohler, duce la diminuarea simţului critic, inducerea fricii („sindromul lumii rele”), desensibilizare emoţională, dependenţă şi accentuare a stărilor depresive, acestea fiind numai câteva din efectele pe care aceasta le produce.

Iraţionalitatea lui homo politicus, care acţionează conform unor elemente inconştiente, este prezentată în câteva dintre texte şi se demonstrează cum, folosind psihologia, strategii campaniilor electorale îşi construiesc mecanisme spre a orienta populaţia către un anume candidat sau scop urmărit de ei.

Se prezintă diversele strategii în care sunt utilizate cercetările din domeniul neurofiziologiei şi al psihologiei în scopul permeabilizării structurilor cerebrale pentru a se forma căile necesare pătrunderii acelor mesaje care vor genera în timp reacţiile dorite de către emitenţi.

Mass-media prin toate instrumentele pe care le deţine nu face decât să acţioneze la nivelul consumului, angoaselor, fanteziilor şi proiecţiilor oamenilor. Hedonismul pe care dă senzaţia că l-ar dori este doar faţa ascunsă a profitului. Analiza efectelor publicităţii ne face să amintim remarca altui francez, Fréderich Beigbeder care susţinea că destul de curând calendarele vor fi pline de mărci, deoarece sfinţii vor fi înlocuiţi de logo-uri.

Chiar dacă observă şi comentează numeroasele tehnici persuasive folosite de către presa scrisă sau cea audio-video, nu numai în acest volum, ci şi în luările de poziţie din cadrul Asociaţiei Criticilor Mass-media, Sébastien Bohler nu este fundamental sceptic. Crede că poate e mai bine să ne întrebăm dacă toate aceste mecanisme folosite, în final, nu aduc partea lor de fericire şi dacă nu cumva „cea mai bună strategie ar fi, oarecum, să ne lăsăm manipulaţi... cu măsură”.

150 de experimente pentru a înţelege manipularea mediatică. Psihologia consumatorului de mass-mediaconstituie un util instrument de lucru pentru o largă categorie de profesionişti: jurnalişti, specialişti în PR, marketing-publicitate, psihologi ori psihiatrii. Însă, poate cei mai interesaţi de această lucrare ar trebui să fie părinţii şi educatorii, care, după lectura cărţii, ar găsi explicaţii pentru multe din comportamentele lor dar mai ales ale copiilor şi de aici să reuşească o mai bună gestionare a atitudinilor faţă de consumul de media.