Un scurt istoric al poposirii trupului sfintei la noi arată că aceasta s-a născut în cetatea Epivat, în apropiere de Constantinopol, pe ţărmul Mării Marmara, în prima jumătate a sec al XI-lea. Încă din tinereţe, determinată de dorinţa de viaţă sfântă, a intrat în monahism, la o mănăstire de lângă Constantinopol. Apoi, timp de mulţi ani a trăit o viaţă ascetică în mânăstirile din Constantinopol, Ierusalim şi de pe Valea Iordanului, după care, la vârsta de 25 de ani s-a întors în locurile natale, la îndemnul unui înger ce i s-a arătat, unde a trăit timp de doi ani. La vârsta de 27 de ani s-a mutat către Domnul, a fost înhumată aproape de ţărmul mării, iar după mulţi ani, arătându-se preotului bisericii din Epivat, trupul său a fost descoperit întreg, binemirositor şi nestricat. De aceea, el a fost luat cu cinste de credincioşi şi păstrat în biserica din Epivat timp de 200 de ani. În jurul anului 1235, moaştele Cuvioasei Parascheva au fost mutate la Târnovo, în Bulgaria, după care au plecat la Belgrad, iar în anul 1521 ajung la Constantinopol. De aici, în anul 1641 voievodul moldovean Vasile Lupu a cerut de la sultanul Murat al IV-lea moaştele Cuvioasei Parascheva la Iaşi, urmare a achitării unei datorii a Bisericii din Constantinopol (260 pungi cu aur, plus alte 300 de pungi pentru strămutare) şi le-a aşezat în biserica ctitorită de el, Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi. În anul 1887 sfintele moaşte sunt mutate la catedrala Mitropolitană din Iaşi. Generalizarea cultului Sfintei Parascheva în Biserica Română a fost hotărâtă de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la data de 28 februarie 1955. După 1989, libertatea de exprimare religioasă a permis reluarea cinstirii după cuviinţă a sfintei, ceea ce a determinat apariţia celui mai important pelerinaj ortodox din România, o emblemă naţională, dacă ţinem cont de istoric. Însă, nu toţi cei din jurul sfintei sunt şi iubitori de sfinţenie. Dacă analizăm, fie şi superficial, importantul eveniment naţional, vom observa că el poate fi socotit definitoriu pentru societatea românească. Bunăoară, avem sute de mii de oameni care stau ore bune spre a atinge trupul Sfintei Vineri (trad. din greceşte a numelui Parascheva). Dintre aceştia, unii o fac din credinţă şi dragoste, cinstind pe Dumnezeu, Cel ce se preamăreşte şi se odihneşte întru sfinţii săi, cărora le dăruieşte darul nestricăciunii trupului după moarte. Alţii cer ajutorul sfintei, nădăjduind în cuvântul biblic mult poate rugăciunea (de mijlocire) a dreptului înaintea Domnului, care-i socoteşte pe sfinţi drept prieteni şi casnici ai Săi. Alţii, stau la rând din considerente de superstiţie şi ocultism, aşteptând cu mâinile în sân producerea unor minuni predestinate de către horoscop, ghicitul în cafea sau bobi ori, mai nou pentru vremurile capitaliste, plimbatul portofelului pe la sfintele moaşte (denaturare gravă a tradiţiei biblice privind atingerea veşmintelor Mântuitorului). În mod sigur, aceşti confraţi ortodocşi sunt tot cei care au îngroşat statistica IRES privind talismanele norocoase (21%) şi consultarea horoscopului (47%). Iar dacă clericii le atrag atenţia că ceva e incorect în „credinţa lor“ (formulă prea des şi greşit uzitată), se bosumflă brusc, simţindu-se lezaţi. Desigur, mă refer la clericii care n-au transformat ei înşişi credinţa în ocultism, pentru că, din nefericire, mai sunt (rar) şi astfel de cazuri. În rândurile „opoziţiei”, apar tot felul de voci care, nerespectând măcar elementarul drept de libertate religioasă, se reped asupra pelerinilor cu invective nedemne de calitatea de semen al pelerinilor: „pupători de moaşte/oase“, „închistaţi din Evul Mediu“, „oligofreni“, „turmă manipulată” (o listă mai largă cred că puteţi afla în multe comentarii la articolele mele). Alţii, mai sclipitori cu gândirea, încearcă o manipulare mai blândă, legând pelerinajul de scăderea nivelului de trai din România şi, totodată, un fel de cerere disperată de ajutor divin în chestiuni ce ţin, de altfel, de competenţa autorităţilor: şomaj, sănătate, educaţie etc. Ei, dar ajunşi aici, să nu ne formalizăm. Sunt, ici colo, politicieni care, având un dezvoltat simţ al mirosirii capitalului electoral, încearcă să se folosească de eveniment, fiecare după priceperea şi calitatea pe care o are. Asemeni ocultiştilor şi superstiţioşilor, ei n-au aflat esenţa cinstirii unui sfânt: urmarea lui în fapte. Din păcate, nici lumea politică nu duce lipsă de demagogi şi farisei, care sunt plini de teorie dar săraci în fapte. Au uitat, săracii, că a fi într-o demnitate publică presupune, ca la preoţie, nu numai drepturi deosebite, ci şi responsabilităţi de slujire a „parohiei“. Deh, îi este îngăduit ursului să-şi ungă labele de la butoiul cu miere dar... să nu fure butoiul cu totul. În fine, să nu ratăm nici realitatea economiei de p(a)iaţă. Tot în jurul sfintei vom găsi destui doritori de profit economic, care văd în sfânta Parascheva mai mult un brand economic. Aceştia se comportă mercantil, indiferent de prilej: Paşti, Crăciun, Zilele Oraşului sau Valentine's Day. Nu e ceva nou. Tot aşa a găsit şi Hristos la Templul din Ierusalim. Iar Sf. Pavel atrage atenţia că, pentru unii, evlavia este mijloc de câştig urât. În mijlocul acestei adunări pestriţe, de sute de ani, sfânta Parascheva stă şi ne luminează spiritual pe toţi cu dragoste, asemenea Soarelui, care răsare, din puterea lui Dumnezeu şi peste cei răi şi peste ce buni.