La 33 de ani de arhierie, Patriarhul Daniel Îi este recunoscător lui Dumnezeu pentru ajutorul oferit
La împlinirea a 33 de ani de la hirotonia în arhiereu, Patriarhul Daniel a fost felicitat de PS Varlaam Ploieşteanul la finalul Sfintei Liturghii oficiate duminică în Catedrala Patriarhală.
„În această zi îl cinstim în mod deosebit pe părintele nostru duhovnicesc întrucât acum 33 de ani, în Duminica Ortodoxiei, a primit harul hirotoniei întru arhiereu, har pe care l-a arătat lucrător ca nimeni altul, vreme de 33 de ani, atât ca Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, cât și ca Patriarh al României”.
„De aceea, ziua de astăzi este un prilej cu care ne simțim îndatorați să transmitem Preafericitului Părintelui nostru Patriarh Daniel un cuvânt de recunoștință și de mulțumire pentru osteneala de zi și de noapte pe care o arată în promovarea, predicarea și apărarea Sfintei Ortodoxii”.
„Lucrarea excepțională care exprimă pasiunea, devotamentul și râvna Părintelui Patriarh pentru această Duminică a Sfintelor Icoane este această lucrare care se desfăşoară de câţiva ani şi anume, împodobirea Catedralei Naționale cu icoane în mozaic”.
„Ziua de astăzi ne oferă prilejul de a-i dori şi ura puterea și râvna de a termina cât mai repede posibil împodobirea cu pictură a Catedralei Naționale care va face din această sfântă biserică un monument de prim ordin în întreaga lume ortodoxă”.
Patriarhul României a primit un buchet de flori din partea slujitorilor de la Catedrala Patriarhală şi a mulţumit pentru urări, pentru cuvânt, dar şi pentru ajutorul primit de la Dumnezeu.
„Mulţumim foarte mult pentru acest cuvânt frumos şi concentrat şi pentru aceste flori foarte multe şi frumoase care de fapt reprezintă obştea aceasta a oamenilor aflaţi în rugăciune, cler şi popor, buchetul florilor credinţei”.
„Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru ajutorul oferit şi tuturor celor prin care Dumnezeu lucrează şi ne dăruieşte bucuria comuniunii, spre slava Preasfintei Treimi şi binele Bisericii”, a spus Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Sursa: basilica.ro