La Bălţi a fost inaugurat bustul Mitropolitului Visarion Puiu

Reportaj

La Bălţi a fost inaugurat bustul Mitropolitului Visarion Puiu

Săptămâna trecută, la Bălţi, a fost oficiată o slujbă de sfinţire a bustului ridicat în memoria Mitropolitului Visarion Puiu. Este al treilea astfel de monument închinat vrednicului de pomenire Visarion Puiu, după cele existente în România, la Paşcani şi la Mănăstirea Putna. La eveniment au participat numeroase personalităţi de-a dreapta şi de-a stânga Prutului.

La 11 august 2015, începând cu ora 10:30, a avut loc slujba de sfinţire a bustului închinat IPS Visarion Puiu, ridicat în curtea Catedralei „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Bălţi, una dintre ctitoriile marelui mitropolit. Evenimentul a cuprins şi un program artistic, rostindu-se poezii închinate Mitropolitului Visarion, apoi a avut loc dezvelirea propriu-zisă a bustului. Printre invitaţi au fost prezenţi şi primarul municipiului Bălţi, domnul Renato Usatîi, stareţul Mănăstirii Neamţ, părintele Benedict Sauciuc, preşedintele Asociaţiei din România „Visarion Puiu“, preot dr. Florin Aurel Ţuscanu, arhitecţi, ctitori, scriitori şi jurnalişti. Activitatea a înglobat deopotrivă rugăciuni, cântări, poezii, o scenetă, acţiunea încheindu-se cu o agapă frăţească.

„Basarabia a avut parte de un mare mitropolit“

Prezent la eveniment, stareţul Mănăstirii Neamţ, arhimandritul Benedict Sauciuc, a menţionat: „Sunt bucuros de faptul că particip la acest eveniment, în contextul în care la Schitul Vovidenia de lângă Mănăstirea Neamţ se află organizat un muzeu în memoria lui Visarion Puiu. Este un lucru deosebit că astăzi în Basarabia revine IPS Visarion Puiu prin ridicarea acestui bust, deoarece mitropolitul a iubit mult pământurile pe care le-a păstorit cu multă dragoste şi căldură sufletească“. La rândul său, preşedintele Asociaţiei „Visarion Puiu“ din România, preot dr. Florin Aurel Ţuscanu, a vorbit cu o mare însufleţire despre viaţa IPS Visarion Puiu şi despre faptul că zilele acestea a fost aprobată exhumarea IPS Visarion, osemintele căruia vor fi strămutate în biserica ortodoxă din Paris ce aparţine Episcopiei Ortodoxe Române Occidentale: „Astăzi trebuia să fiu la Paris, la exhumarea mitropolitului, dar din rânduiala lui Dumnezeu şi în pofida faptului că exhumarea s-a contramandat, am reuşit să fiu prezent la manifestarea aceasta frumoasă şi să mă bucur de faptul că Visarion Puiu are un bust turnat în bronz în faţa catedralei unde altădată săvârşea slujba Sfintei Liturghii. Ca cercetător şi istoric, în virtutea faptului că am studiat timp de peste 18 ani toate arhivele din ţară şi de peste hotare ce conţin informaţii privitoare la viaţa şi activitatea IPS Visarion Puiu, vă comunic faptul că Basarabia a avut parte de un mare mitropolit care şi-a pus tot sufletul în propăşirea Bisericii dintre Prut şi Nistru“.

În cuvântarea sa, avocatul Iulian Rusanovschi, student la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, cel care s-a ocupat îndeaproape de îndeplinirea acestui demers de comemorare a marelui mitropolit român, a menţionat că „începând cu ziua de astăzi, oraşul Bălţi va fi a doua patrie a IPS Visarion Puiu, care, odată cu ridicarea bustului, a revenit în Basarabia. Sunt convins că marele mitropolit se află printre noi şi ne binecuvântează de sus. Consider că prin ridicarea acestui bust, s-a făcut un act de dreptate naţională, iar imaginea mitropolitului a fost reabilitată în pofida condamnării ilegale din 1946 dată de partidul comunist, iar pământul Basarabiei se bucură de faptul că românii din acest colţ de ţară vor putea aduce omagii celui care altădată a ctitorit zeci de biserici şi a restaurat alte peste 300 sute de locaşuri sfinte atât în Basarabia, cât şi în Transnistria. Sunt profund recunoscător în faţa gazdelor, care au depus un efort colosal pentru obţinerea actelor necesare în vederea instalării bustului, dar şi pentru organizarea unui eveniment atât de înălţător şi plin de suflet“.

Doi ani de trudă pentru ridicarea monumentului

Ideea ridicării unui bust al vrednicului de pomenire Mitropolit Visarion Puiu i-a aparţinut unui monah de la Mănăstirea Putna care l-a îndemnat pe avocatul Iulian Rusanovschi să reproducă în Basarabia replica bustului existent deja la Putna. Concomitent, sculptoriţa Silvia Radu, soţia regretatului basarabean Vasile Gorduz, a pus gratuit la dispoziţie cofrajele pentru turnarea bustului în bronz. Acestea au fost aduse de la Bucureşti la Chişinău cu sprijinul unor tineri din Bucureşti, Marius Fleican şi Ovidiu Teleche, fiind depozitate la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Chişinău încă la începutul anului 2013. De atunci şi până la finalizarea acestui ideal de recunoştinţă a fost parcurs un drum dificil care a durat aproximativ doi ani. Aşa se face că la 15 iunie 2013, s-a aprobat instalarea bustului IPS Visarion Puiu în curtea Catedralei „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Bălţi. În acelaşi an, la 10 octombrie, a fost obţinută decizia Consiliului municipal Bălţi cu privire la instalarea bustului, iniţiativă avizată anterior şi de Comisia Toponimică, la 26 iulie 2013.

În acest context, în noiembrie 2013 a fost adus de la Cluj- Napoca la Bălţi postamentul din piatră de Viştea, executat încă din vara anului 2012 de meşterul popular Andrei Răileanu, postament cu o înălţime totală de 185 cm, lăţimea de 50 cm şi adâncimea de 36 cm. La Bălţi postamentul a fost instalat din grija studentului Sergiu Racu, membru ASCOR Chişinău. Postamentul poartă umătoarea inscripţie: VISARION PUIU MITROPOLIT AL BUCOVINEI, iar la baza soclului este trecut numele sculptorului - Silvia Radu. Un efort deosebit în transportarea postamentului a fost depus şi de exarhul mănăstirilor din Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului, părintele Dumitru Cobzaru.

Deşi sculptat de Silvia Radu la Bucureşti, bustul a fost turnat în bronz la Chişinău abia în iulie 2015 de către meşterul Grigorie Băţ, având suportul financiar al familiei Rusanovschi, Iulian şi Adina. Bustul a fost transportat şi instalat la Bălţi de către ascoristul Corneliu Plop la 25 iulie anul curent.

Născut în 1879 la Paşcani, România, Visarion Puiu ajunge în 1923 episcop de Hotin, iar peste 12 ani este numit Miropolit al Bucovinei cu sediul la Bălţi. În acest oraş, IPS Visarion Puiu a ridicat 5 biserici, sediul episcopiei şi a depus eforturi deosebite la electrificarea oraşului. La sfinţirea Catedralei „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Bălţi, a fost prezent şi Patriarhul Ierusalimului de atunci, Damianos al II-lea, dar şi personalităţi româneşti marcante ale vremii, Regele Carol al II-lea şi prinţul moştenitor Mihai. Pe tot cuprinsul Basarabiei, IPS Visarion Puiu a ridicat şi restaurat zeci de biserici. În perioada anilor 1942-1943, a condus Mitropolia de Transnistria cu sediul la Odessa, ulterior cârmuind Episcopia Ortodoxă Română din Europa Occidentală. Astăzi, atât la Paşcani, cât şi la Mănăstirea Putna este înălţat câte un bust în cinstea acestei mari personalităţi, acestor locuri din România alăturându-se de acum şi urbea Bălţilor de dincolo de Prut.

Citește despre: