Primele trei clase primare le-a făcut la Paşcani (1886-1889), la şcoala mixtă a căilor ferate. Clasa a IV-a şi Seminarul Teologic inferior le-a urmat la Roman.

În toamna anului 1891, cu sprijinul arhiereului Ioanichie Flor Băcăuanul, se va înscrie în clasa I la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Gheorghe” din Roman. După trei ani petrecuţi la Roman, se va înscrie la cursul superior al Seminarului „Veniamin Costachi” din Iaşi. După absolvirea seminarului, în 1899, se va înscrie la Facultatea de Teologie din Bucureşti. În anul 1905, va reveni la Roman, unde, pe 22 decembrie, se va călugări. A fost tuns în monahism la Catedrala episcopală de către episcopul Gherasim Safirin, care peste câteva zile l-a hirotonit diacon pe seama catedralei. În ianuarie 1907, a plecat să-şi desăvârşească studiile teologice la cea mai înaltă şcoală a vremii, Academia duhovnicească de la Kiev, ca bursier. La întoarcerea în ţară, în iulie 1908, a fost trimis la Galaţi, unde a fost hirotonit ieromonah, la propunerea episcopului Pimen Georgescu.

La 6 decembrie 1908 a fost hirotesit protosinghel, iar la 1 ianuarie, anul următor, arhimandrit. La 17 martie 1921, arhim. Visarion a fost ales episcop al Argeşului. În anul 1923, s-au înfiinţat două episcopii noi în Basarabia: a Hotinului şi a Cetăţii Albe, prilej cu care Visarion Puiu va fi transferat episcop la Hotin, având reşedinţa la Bălţi, fiind instalat la 13 mai 1923. În anul 1935, episcopul Visarion va fi ales mitropolit al Bucovinei, având reşedinţa la Cernăuţi. De pe 16 noiembrie 1942 până pe 14 decembrie 1943, mitropolitul Visarion Puiu va conduce Misiunea Ortodoxă Română în Transnistria. Pe 23 august 1944 mitropolitul se afla la Viena.

Vlădica se hotărăşte să nu se mai întoarcă în ţară. Între 1945-1958 este cârmuitor al eparhiei românilor din străinătate, numită şi Eparhia Ortodoxă Română din Europa Occidentală. În luna februarie a anului 1946, la aşa-zisul Tribunal al Poporului din Bucureşti, a judecat un lot de 302 persoane, între care se afla si mitropolitul Visarion, cercetate ca fiind „criminali de război”.

A fost comdamnat la moarte în contumacie (februarie 1946), iar apoi BOR sub presiunea regimului totalitar l-a caterisit în 1950, fiind reabilitat post-mortem de Sfântul Sinod al Bisericii noastre în anul 1990. Ultimii 10 ani ai vieţii i-a petrecut în nordul Franţei, în satul Viels Maisons.

În ziua de 10 august 1964 s-a stins din viaţă, în vârstă de 85 de ani. Pe mormântul său este scris sugestiv un fragment dintr-un psalm: „La raul Vavilonului, acolo am sezut si am plâns…”.