La Iași a început Simpozionul Internațional „Explorări în Tradiția Biblică Românească și Europeană”, ediția a XII-a

Arhiepiscopia Iaşilor

La Iași a început Simpozionul Internațional „Explorări în Tradiția Biblică Românească și Europeană”, ediția a XII-a

La Iași se desfășoară, în perioada 18-20 mai, a XII‑a ediție a Simpozionului Internațional „Explorări în tradiția biblică românească şi europeană”, organizat de Centrul de Studii Biblico‑Filologice „Monumenta linguae Dacoromanorum” (Institutul de Cercetări Interdisciplinare – Departamentul de Științe Socio-Umane al Universității «Alexandru Ioan Cuza» din Iaşi), Asociaţia de Filologie şi Hermeneutică Biblică din România, Institutul de Filologie Română «A. Philippide» al Academiei Române – Filiala Iaşi, în parteneriat cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei și Primăria Municipiului Iaşi.

Peste 50 de specialiști în studii biblice din țară (Iași, București, Cluj-Napoca, Alba-Iulia, Craiova și Câmpulung Muscel), Republica Moldova (Chișinău) şi din străinătate (Marea Britanie, Serbia, Danemarca, Polonia și Germania) vor dezbate aspecte privind editarea, traducerea, circulația şi receptarea textelor sacre în limba română şi în alte limbi, vechi sau moderne.

În cadrul ședinței de deschidere a lucrărilor simpozionului, care a avut loc în această dimineață la Sala Gotică a Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași, a fost prezent și Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. 

În deschidere, IPS Părinte Teofan a rostit un cuvânt despre importanța Sfintei Scripturi în viața omului:

Sfânta Scriptură este una dintre căile prin care Dumnezeu se descoperă omului. Făcându-i cunoscut Adevărul despre Sine, despre om, despre Creație, în general. Este, așadar, un demers care pleacă de la Dumnezeu către om și nu invers. Întrucât cuprinde cuvântul lui Dumnezeu, deci nu simple cuvinte omenești, o bună înțelegere a Scripturii presupune o apropiere de aceasta cu instrumente duhovnicești. Altfel spus, este nevoie de legătura cu Dumnezeu, cheia care deschide comoara Scripturii. Omul singur nu poate să cuprindă așa cum se cuvine realitățile dumnezeiești dacă nu se luptă să dobândească simțuri potrivite în acest sens. Capacitatea de a înțelege și a trăi cuvintele Scripturii se dobândește în interiorul bisericii. Pentru Biserica Ortodoxă, Scriptura a fost privită întotdeauna ca parte integrantă a vieții ei liturgice, fiind strâns legată de rugăciunea cea de toată vremea și de Dumnezeiasca Liturghie. Fără acestea, omul poate înțelege Scriptura în sensul ei istoric, literar, estetic etc., poate prețui înălțimea învățăturilor morale sau informațiile pe care le descoperă în paginile ei, însă îi va scăpa sensul ei adânc, dătător de viață, cel care îl pune în legătură cu Dumnezeu. De aceea, între Sfânta Scriptură, rugăciunea permanentă și Dumnezeiasca Liturghie, așadar trei realități sacre, există o întrepătrundere care ajută la înaintarea și creșterea în viața duhovnicească.

Prezent la eveniment, pr. prof. dr. Ion Vicovan, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, a adresat un cuvânt de apreciere:

Mă bucur la gândul că, ceea ce dumneavoastră veți trata sau veți aborda în aceste zile, va fi în beneficiul mai multor persoane. Mă gândesc, în primul rând, la studenții teologi, pentru că studiul biblic este unul fundamental. În acest sens, spunea Sfântul Iustin Popovici că „teologia nu înseamnă doar o jonglerie abilă a Sfintei Scripturi, a cuvintelor Sfintei Scripturi, ci trebuie să fie o creștere în marea taină a lui Hristos și a Bisericii Lui”. Așadar, este un eveniment academic și duhovnicesc în același timp, cu o lucrare deosebită pentru acest centru de cercetări și nădăjduim că va fi de un folos real și pentru studenții teologi și pentru creștinii care se apleacă râvnitori asupra textului Sfintei Scripturi.

În continuare, prof. dr. Eugen Munteanu a vorbit despre faptul că Sfânta Scriptură rămâne mereu actuală:

Sfânta Scriptură rămâne totdeauna proaspătă, ca și cum ar fi un miracol. Niciodată nu se epuizează. Sunt subiecte în știință, în cultură, care ajung la un moment dat să fie epuizate. Sfânta Scriptură mereu este proaspătă, chiar dacă am avea în vedere simplul fapt că este cartea cea mai răspândită, cea mai tradusă. Problematica întregii culturi intersectează Sfânta Scriptură. Traducerea ei dintr-o limbă în alta creează domenii de cercetare, practic inepuizabile, pentru că se leagă în fond de ceea ce este esența ființei umane istorice și anume limbajul. Nu există o limbă din câte sunt pe pământ, care să nu aibă tradusă, cel puțin parțial, Sfânta Scriptură.               

Festivitatea de deschidere a lucrărilor simpozionului a fost urmată de o sesiune de comunicări în plen deschisă de prof. dr. Sebastian Brock cu lucrarea Changing Attitudes to Biblical Translation, Greek and Syriac: 3rd Century BCE to 7th Century CE.

Simpozionul „Explorări în tradiţia biblică românească şi europeană” este structurat pe secțiuni tematice: problematica filologică, problematica traductologică, hermeneutică biblică și istoria receptării textelor sacre.

Pe parcursul desfăşurării simpozionului, Sala Gotică a Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași va găzdui expoziţia de miniaturi realizate în Atelierul de Caligrafie şi Pictură „Mitropolit Anastasie Crimcaâ” al Mănăstirii Dragomirna.

Citește despre: