Conștiința este glasul lui Dumnezeu în om, calea prin care El ne arată deosebirea binelui de rău.Toate faptele oamenilor vor fi raportate la judecata conştiinţei, căci ea este – și a fost dintotdeauna – un judecător drept și nepărtinitor care va arăta fiecăruia dacă a iubit lumea sau pe Ziditorul ei, dacă a slujit creația sau pe Creatorul ei și dacă a dorit slava de la oameni ori pe cea care coboară din ceruri.

La judecata finală vor fi puse faţă în faţă poruncile lui Dumnezeu cu faptele săvârşite de fiecare dintre noi. Păcătoșii care au refuzat constant întoarcerea la Dumnezeu și pocăința văd în ei înşişi ruşinea şi chipurile păcatelor, precum și consecințele grave generate de acestea. Prin lucrarea tainică a Dreptului Judecător, conștiința fiecăruia va recunoaște atunci fapta bună sau rea săvârșită și implicit binele sau răul determinat de el în viața întregii lumi. În lumina lui Hristos și în fața chipului Său – pe care unii dintre Părinții Bisericii spun că păcătoșii osândiți îl vor vedea mânios, iar drepți blând, pașnic și iubitor –, se vor descoperi chiar cele mai ascunse gânduri, tot ceea ce a fost ținut ascuns de ochii și urechile semenilor. Cărțile care vor fi deschise (Dan. 7, 10; Apoc. 20, 12) sunt conștiințele oamenilor care sunt cele mai vechi legi sădite de Dumnezeu în ei, odată cu crearea lor. În aceste cărți, la judecată finală, se va putea citi fără putinţă de înşelare. Când acestea se vor deschide, „în inimile şi conştiinţele păcătoşilor se va afla închipuirea de sine sau slava deşartă, sau erezia, sau invidia, sau pizma, sau altceva din acestea; se va afla negrija, trândăvia şi neîmplinirea din toată inima a poruncilor lui Dumnezeu, de unde vine lipsa iubirii Lui. ... Iar când se vor deschide cărţile conştiinţei sfinţilor – ia aminte! – va străluci Hristos, Dumnezeu, Cel ascuns acum întru ei, cum a strălucit înainte de veci din Tatăl. Şi sfinţii vor fi asemenea Celui Preaînalt (Isaia 14, 14)”. (Sf. Simeon Noul Teolog, Cuvântări morale, 12).

Domnul Hristos „va judeca lumea cu nepărtinire” (I Petru 1, 17), fiecare primind după cum a lucrat. În faţa lui Dumnezeu nimic nu va rămâne necercetat. Dacă cineva a cultivat și a înmulțit binele și dreptatea în lume, acestea vor merge înaintea lui, iar dacă a ales, a lucrat și a sporit răul, plata răutăţii va fi înaintea sa. Acolo va fi cu adevărat momentul adevărului. Acolo nu se poate tăgădui nimic, căci înseși faptele vor da mărturie pentru sau împotriva fiecărui om, înfățișându-se, ca într-o oglindă, aşa cum au fost ele săvârşite. Nu va mai fi nevoie acolo de documente, nici de dovezi, nici de alte mărturii sau martori. Conștiința fiecăruia va fi şi martor şi mărturie şi judecător. Va dispărea orice mască, minciuna nu va mai avea nici un fel de fard. Vor ieși la iveală și vor fi supuse unei foarte exacte cercetări până şi cele mai mici dintre păcate, precum şi ostenelile și meritele fiecăruia, mari sau mici, multe sau puține. Vor fi descoperite lacrimile orfanilor, suspinele văduvelor, purtarea dură și nemiloasă faţă de cei necăjiți, răbdarea și curajul săracilor care au înfruntat sărăcia necârtind, ci mulțumind lui Dumnezeu, raportarea fiecăruia față de bunurile acestei lumi și de averea proprie, precum și modul cum a fost ea strânsă, chivernisită și cheltuită etc. Se va da seamă nu numai de faptele întunecate, ci şi de privirile cele lascive, gândurile cele rele, viclene și nerușinate cu care a consimțit fiecare şi de cuvintele cele zadarnice şi de râsul aiurit. Vor sta într-o parte păcătoşii cu pedepsele lor, iar în cealaltă parte drepţii cu răsplăţile și cununile lor, privindu-se și cunoscându-se unii pe alții. Nimeni nu va putea aduce scuza cum că n-a putut împlini virtutea, fiind om și viețuitor în lumea care a zăcut sub cel rău, căci în fața lui vor sta drepții care au trăit în același veac și au suferit poate lipsuri, ispite și ordalii mult mai puternice, înfruntându-le și depășindu-le. Atunci, fiecare mucenic îl va vedea pe prigonitorul lui şi fiecare persecutor îl va vedea pe cel pe care l-a chinuit, precum menționează profetic înțeleptul Solomon: „Atunci va sta cu multă îndrăznire dreptul înaintea feţei celor care l-au necăjit pe el”(Înţ. Sol. 5, 1)”. La judecată se va împărți fiecăruia ceea ce și-a pregătit el însuși în decursul vieții pământești. Omul atunci când a ales răul, era conștient și de suferința legată de acesta. În acel moment înfricoșător cuvântul: Iartă-mă! va rămâne fără răspuns pentru cel ce-l strigă. Cei buni își vor primi răsplata chiar și numai pentru un pahar cu apă rece dat celor mai mici sub chipul cărora a stat ascuns în mod tainic și numai de Dumnezeu știut, Mântuitorul (Mt. 10, 42; Mt. 25, 40).

La ceasul Judecății celei din urmă, mustrarea conştiinţei şi amintirea netrebniciilor săvârşite, nemărturisite în fața duhovnicului și nepocăite vor fi mai rele decât nenumărate pedepse, pentru că cei osândiți îşi vor aminti de toate cele din viața lor, de cuvinte, de fapte, de gânduri şi nu vor putea uita de nici una dintre acestea.Trecutul pângărit și plin de cusururi îi va ruşina și-i va chinui și mai abitir când vor vedea în jurul lor şi pe toţi acei cărora le-au pricinuit prin rele exortații și prin exemple negative, chinuri asemănătoare, căci prinfaptele întunericului săvârșite de ei nu s-a conturat doar destinul sau destinația lor, ci și al unei părți din umanitate. De cealaltă parte, drepții vor începe să guste atât bucuria infinită care nu se va lua de la ei cât și recunoștința arătată de către toți asupra cărora s-au răsfrâns razele bunătății, milei și dreptății lor.

De aceea Scriptura sfântă și întreaga Tradiție Ortodoxă ne îndeamnă să ne privim pe noi înșine în conștiința noastră ca într-o oglindă în care să cercetăm gândurile, cuvintele și faptele noastre. Nimeni dintre oameni nu ne poate cunoaște atât de bine precum ne cunoaștem noi înșine, privind în conștiința noastră, iar dacă ascultăm glasul acestui învățător sincer, ne petrecem viața fără a greși. Biserica lansează tuturor creștinilor nenumărate apeluri pentru a nu nesocoti, nici a înăbuși glasul conștiinței prin multele păcate adăugate unele după altele, căci, în vremea rugăciunii, o conștiință maculată se va face zid între ei și Dumnezeu, iar în vremea ieşirii sufletului și la judecata universală va fi pârâșul lor, cea care îi va osândi definitiv, după cum o conștiință curată va dărui celor ce i-au ascultat glasul sacru îndrăznirea cea bună către Dumnezeu. Bunii credincioși care s-au ostenit în viața aceasta pentru lucrarea binelui vor dobândi cununile cele nepieritoare, bunătățile cele multe, veșnice și de nedescris,altfel spus, „ceea ce ochiul n-a văzut, urechea n-a auzit și la inima omului nu s-a suit” (I Cor. 2, 9).