La Mănăstirea Pasărea a fost sfințită racla pentru moaștele Sfântului Irodion dăruite de Mănăstirea Lainici

Arhiepiscopia Bucureştilor

La Mănăstirea Pasărea a fost sfințită racla pentru moaștele Sfântului Irodion dăruite de Mănăstirea Lainici

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, delegat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, a binecuvântat duminică, la Mănăstirea Pasărea, din județul Ilfov, racla pentru moaștele Sfântului Cuvios Irodion dăruite de Mănăstirea Lainici.

Episcopul-vicar ar Arhiepiscopiei Bucureștilor a oficiat Sfânta Liturghie în biserica Mănăstirii Pasărea, prilej cu care a vorbit despre Evanghelia femeii cananeence. Prin ea ni se arată că „Mântuitorul Hristos a adresat tuturor această chemare de a deveni fii ai lui Dumnezeu”, a spus Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul.

Totodată, „Evanghelia de azi ne învață pe toți cât de importantă este credința stăruitoare”, a adăugat ierarhul. Ea ne spune „cum să dobândim starea de fii ai lui Dumnezeu: prin credință și urmarea cuvintelor Mântuitorului”.

După liturghie a urmat sfințirea raclei în care a fost așezat fragmentul din moaștele Sfântului Cuvios Irodion de la Lainici, numit de Preasfințitul Părinte Timotei „unul din cei trei sfinți odrăsliți de Cetatea Bucureștilor” (alături de Sf. Ier. Calinic de la Cernica și Sf. Ier. Grigorie Dascălul, Mitropolitul Țării Românești).

„Astăzi, pentru Mănăstirea Pasărea, este zi de sărbătoare”, a spus ierarhul, care a prezentat pe scurt viața sfântului. Acesta „a fost călugăr la Mănăstirea Cernica în ultimii ani de slujire ca stareț a Sf. Calinic Cernicanul” și a ajuns în Oltenia împreună cu starețul său când acesta a devenit Episcop al Râmnicului.

„A fost numit de Sf. Calinic, care în ultimii ani ai vieții l-a ales duhovnic, Luceafărul de la Lainici”, a amintit părintele episcop-vicar.

„Maica Stareță a manifestat o râvnă de a aduce moaștele Sf. Irodion și a reușit, pentru rugăciunile soborului acestei mănăstiri – al soborului de acum și al soborului de altădată, al celor care s-au mutat din lumea aceasta, dar care sunt mai departe prieteni și rugători ai Mănăstirii Pasărea”, a mai spus Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul.

Mănăstirea Lainici din județul Gorj a oferit sâmbătă, 29 ianuarie, două fragmente din moaștele Sf. Cuv. Irodion de la Lainici: unul pentru Catedrala Națională și celălalt pentru Mănăstirea Pasărea.

Moaștele au fost primite de Arhim. Nectarie Șofelea, Exarh al Mănăstirilor din Arhiepiscopia Bucureștilor, respectiv de Stavrofora Mihaela Costache, Stareța Mănăstirii Pasărea.

La Mănăstirea Pasărea a fost schimonahie mama Sf. Calinic de la Cernica, călugărită în a doua parte a vieții sub numele de Filoteea.

Sursa: basilica.ro

Citește despre: