La Sfânta Parascheva, în semn de mulţumire
Zilele de hram închinate Sfintei Parascheva au adus la Iaşi mulţime de pelerini. Oamenii s-au aşezat la rând pentru a se închina la sfintele moaşte şi pentru a se ruga sau pentru a mulţumi celei mult folositoare.
Andreea Ghimici din Bacău a venit la Cuvioasa cu cele două fetiţe. De şase ani, tânăra mamă îi mulţumeşte Sfintei Parascheva pentru că a ajutat-o să o aducă pe lume pe fiica cea mică, Parascheva. „Venim la Sfânta de acum şase ani de zile, de când s-a născut fiica cea mică, ce poartă numele Sfintei Parascheva. Atunci când am rămas însărcinată, au avut loc mai multe minuni în viaţa mea. Sfânta Parascheva este cel mai frumos dar din viaţa fiicei mele, în această lume plină de multe rele”, a mărturist cu lacrimi în ochi Andreea Ghimici.
Am întrebat-o pe fiica sa, Parascheva, dacă ştie o rugăciune şi mi-a spus Troparul Sfintei Parascheva. „În fiecare seară cântăm, înainte de culcare, Troparul Sfintei. Frumuseţea familiei noastre este dată de Sfânta Parascheva”, a adăugat tânăra băcăuancă, care a menţionat că este pentru a adoua oară în acest an când vine la Cuvioasa, prima dată fiind pe 25 iunie, când fiica sa, Parascheva, a împlinit anii.