O femeie din Iaşi a venit plângând la mine, cu râuri de lacrimi, şi căzând la pământ mi-a apucat picioarele. Am ridicat-o degrabă şi am sfătuit-o să meargă la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din biserică şi să se roage fierbinte.

Într-un târziu, am înţeles durerea ei: cei doi copii ai fiicei ei aveau boli grave, unul dintre ei era autist, iar altul suferea de o boală incurabilă. Printre suspine, m-a întrebat: „Ce să fac?” Şi i-am răspuns: „Roagă-te la Sfânta Parascheva cu toată inima, agaţă-te de picioarele ei şi nu-i mai da drumul. Şi nepoţii tăi se vor vindeca”. „Cum să fac asta?”, a zis ea: „Roagă-te Maicii Parascheva”. „Când?” „Mereu de-acum încolo.” „Şi câtă vreme?”, a zis ea. „De acum şi până se fac sănătoşi. Nu te opri din rugăciune, aşa cum nu te opreşti din respirat. Şi nu-i da drumul.”

Femeia pierdută s-a ridicat în picioare. A făcut semnul Sfintei Cruci şi a plecat clătinându-se. După câteva luni, am văzut-o din nou la biserică. Plângea iarăşi. Am luat-o de mână şi am întrebat-o: „De ce nu ai făcut cum ţi-am spus?”. A privit printre lacrimi la mine: „Aşa am făcut părinte, şi copilul cu autism a început să vorbească, spune mama şi tata, iar celălalt începe să îşi revină, deşi toți doctorii îl condamnaseră la moarte. Lacrimile mele acum sunt de bucurie, de mulţumire şi de recunoştinţă, dar şi din conştiinţa propriei nevrednicii. Mulţumesc Sfintei noastre măicuţe, Parascheva!”. (Preot I.I.)

(Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva, Mărturii ale închinătorilor, Editura Doxologia, Iași, 2011, p. 42)