Lacrimile din timpul rugăciunii şi în biserică, şi acasă sunt binefăcătoare. Dar nu trebuie să le arătaţi. Ele sunt mărgăritare duhovniceşti, dar, dacă sunt arătate, se întunecă şi îşi pierd strălucirea şi valoarea. Dar mai bine plângeţi acasă, iar în biserică ascundeţi-vă lacrimile, lăsând în inimă starea de plâns sau duhul umilit şi inima înfrântă şi smerită (Comp.:Ps. 50, 18). Acestea totdeauna să vă străduiţi a le avea.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Rugăciunea, Editura Egumeniţa, 2008, p. 23)