Lansare de carte la parohia Pocreaca

Arhiepiscopia Iaşilor

Lansare de carte la parohia Pocreaca

În ultima zi a lunii iunie, în Duminica Tuturor Sfinților, la parohia Pocreaca din comuna ieșeană Schitu Duca a avut loc lansarea volumului „Opera poetică – Părintele Constantin C. Popescu”.

În Duminica întâi după Rusalii, în cadrul manifestărilor prilejuite de hramul bisericii din localitatea Pocreaca, la finalul Sfintei Liturghii a avut loc lansarea volumului „Opera poetică – Părintele Constantin C. Popescu”. Volumul, îngrijit de părintele protoiereu Mihail Roșu, a fost publicat la editura Printhaus din Iași. După prezentarea cărții, câțiva copii au recitat din poeziile semnate de părintele Constantin C. Popescu.

Părintele Constantin C. Popescu s-a născut la 8 februarie 1913 în localitatea Scânteia din județul Iași, fiind al doilea în șirul celor șase copii ai familiei. Tatăl său era brigadier silvic, iar mama sa, casnică. A urmat școala primară în satul natal, după care s-a înscris la Seminarul Teologic de la Huși, urmând exemplul fratelui său, Gheorghe. În vara anului 1935, după absolvire, se căsătorește cu tânăra învățătoare Agripina Cozma din Codăești, iar la 8 noiembrie 1935 este hirotonit preot pe seama parohiei Mircești, județul Vaslui. Pentru a-și completa studiile, este admis la cursuri cu frecvență redusă la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cernăuți.

În 1939 termină facultatea, obținând diploma de licențiat în Teologie. În această calitate, cere și i se aprobă transferarea la parohia Frenciugi, județul Iași, unde va păstori 24 de ani. În anul 1963, din motive de sănătate (în 1949 s-a îmbolnăvit de diabet), solicită transferul într-o parohie misionară, Pocreaca, mai aproape de Iași, unde va rămâne până la pensionare. În fiecare dintre aceste trei parohii în care a funcționat, a construit câte o casă parohială și a reparat bisericile parohiale, implicându-se în îndrumarea credincioșilor ca un păstor adevărat, împreună cu toată familia sa. Soția lui și cei doi copii au fost alături de el, sprijinindu-l cu dragoste jertfelnică în tot timpul activității sale pastoral-misionare.

În 1974, hotărăște să ceară pensionarea. A găsit o bojdeucă aproape de Bolta Rece, unde s-a mutat cu familia, investind toate economiile sale pentru reparații. De acum înainte, se dedică preocupărilor cărturărești.

A trecut la Domnul în ziua de 25 februarie 1992, la vârsta de 79 de ani, și a fost înmormântat la Cimitirul Eternitatea din Iași.

Creația poetică a părintelui Constantin C. Popescu poate fi împărțită în două direcții: poezii laice și poezii religioase. Poeziile laice sunt dedicate naturii, limbii, patriei sau unor mari personalități literare, iar poeziile religioase creștine constituie adevărate rugăciuni dedicate Celui Preaînalt și lăcașurilor de cult.

Citește despre: