În Ziua de 6 februarie 2026, la Catedrala Patriarhală din București a fost recunoscută, în mod public și solemn, sfințenia a șaisprezece femei de neam român care s-au făcut pildă prin viețuirea lor în multe momente ale istoriei poporului nostru. Proclamarea generală a canonizării acestora a avut loc la finalul Sfintei Liturghii săvârșite în locașul de închinare de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu 53 de Ierarhi membri ai Sfântului Sinod.

În actul oficial de proclamare stă scris: „Astfel, poporul drept-credinicos a cinstit cu mare evlavie pe mucenițele mult răbdătoare, pe cuvioasele monahii mult râvnitoare, pe doamnele și domnițele iubitoare de Hristos, pe mamele evlavioase și pe femeile simple din popor mult rugătoare, care au avut smerenie și credință neclintită, biruind încercările timpului în care au trăit, strălucind astăzi ca niște stele care ne arată calea către Hristos, Soarele Dreptății.” În cuvântul pe care l-a rostit cu această ocazie, Părintele Patriarh Daniel a numit pe aceste șaisprezece sfinte femei românce drept „repere duhovnicești importante din trecutul istoric al Bisericii Ortodoxe Române și mame spirituale ale poporului român.” 

Între mamele evlavioase și femeile simple din popor mult rugătoare, canonizate recent, se numără și Sfânta Olimpiada din Fărcașa-Neamț, mama sfântului Cuvios Petroniu de la Podromu și a altor șapte copii.

Trebuie precizat, de la bun început, că numele Sfintei este Olimpiada și nu Olimpia. În mitricalele pe anul 1880 de la parohia Fărcașa, în data de 10 septembrie, preotul Simion Vasiliu consemnează Botezul pruncei Olimpiada, „fiica lui Grigore Asaftei și a Sultanei, soția sa”, data nașterii copilei fiind 8 septembrie.

În registrul înmormântărilor pe anul 1967 de la parohia Fărcașa, parohul de atunci, Ioan Preotu, rămas în amintirea colectivă drept „părintele Ionică cel bătrân” (pentru că a avut un fiu, Ioan I. Preotu, și el slujitor la parohia Farcașa, cunoscut drept „părintele Ionică cel tânăr), consemnează înmormântarea Olimpiadei Tănase, în etate de 87 de ani, în ziua de 6 iulie 1967, în cimitirul satului Farcașa.

Sfânta Olimpiada a fost căsătorită cu Ion Tănase, originar din satul vecin Stejaru și născut, așa cum am spus, 8 copii: Maria, Raveica, gemenele Ioana și Marița, Glicheria, Petru, Parascheva și Dumitru. Credința neclintită, munca stăruitoare, numele de cinste, respectul față de tot omul, generozitatea, discreția și dragostea pentru locurile natale au fost cele mai rodnice virtuți pe care Sfânta le-a sădit în sufletele copiilor ei. Unul dintre dânșii, Petru, a intrat în viața monahală (Călugărit sub numele Petroniu) și a fost zeci de ani stareț al Schitului românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos. Pe cât de erudit, pe atât de smerit, neobosit în împlinirea multelor ascultări, reorganizator al vieții monahale românești de la Athos, model și duhovnic al multor monahi din Sfântul Munte, părintele arhimandrit Petroniu Tănase a fost canonizat în anul 2025 de către Patriarhia Ecumenică, în același act de canonizare cu părintele Dionisie de la Colciu. În calendarul Bisericii Ortodoxe Române are zi de pomenire pe 24 februarie. Celălalt băiat al Sfintei, Dumitru, mezinul (născut în 1921), a murit pe front în 1942, într-una din bătăliile de la Cotu’ Donului. Durerea pierderii acestui fiu, Sfânta, a purtat-o ca pe o rană nevindecată, tot restul vieții sale.

Sfântul Cuvios Petroniu, care a fost dăruit din belșug cu harul scriitoricesc, îi face mamei sale un portret emoționant. În cuvintele lui se cuprind dragostea filială, recunoștința și prețuirea pentru modelul de viață pe care i l-a oferit maica sa, alături de care se regăsește acum în sfințenie: ,,Mama mea era o gospodină nemaiîntâlnită. Cosea, țesea la război și tricota. Ne făcea ea singură toate hăinuțele noastre: cămășile, pantalonii, ilicele și puloverele. Țesea deasemenea cuverturi și velnițe pentru paturile noastre. Dacă vreodată se întâmpla să fim mai vioi și neascultători și stricam liniștea și armonia „obștii” sale, nu ezita să pună mâna pe vergelușă. Alteori ne relata exemple din vieților sfințiolor și lucruri pe care le auzea la preot în biserică. Evlavia, credința, împlinirea datoriilor creștinești trediționale îi erau fireșri, izvorau din toată ființa ei. Dragostea de Dumnezeu, mila, modestia, deasemenea. În Joia Mare a fiecarui an, mama pleca dimineață devreme și se întorcea acasă după-amiaza târziu. Cerceta pe cei bolnavi și le spăla picioarele, asemenea Domnului. În Vinerea Mare, mama era toată ziua cu ochii umflați de plâns. Ne zicea «Câte a pătimit Domnul nostru Iisus Hristos pentru noi! Îmi vine să plâng neîncetat și să oftez de durere». În Sâmbăta mare, când noi ne minunam de cozonaci și de cornulețele pe care le pregătea pentru Paști, dânsa ne spunea: «Le-am făcut atât de frumoase nu ca să ne mulțumim noi, mâncându-le, ci pentru slava Domnului nostru, care va învia mâine». Când a ajuns la vârsta bătrâneților suferea de multe boli, dar niciodată nu a lipsit de la biserică.

Pentru moarte era pregătită cu mult timp înainte. Cămașa de moarte, cearceaful alb pentru sicriu și un mănunchi de lumânări le păstra în dulapul ei. Câteva zile înainte de a muri, a chemat pe sora mea, Glicheria și i-a zis: «Să chemi pe părintele Ioan să mă spovedească și să mă împărtășească». A postit trei zile, s-a spovedit și s-a împărtășit cu Preacuratele Taine. După Sfânta Împărtășanie fața ei strălucea. După puțin a început să cânte diferite tropare: Hristos a înviate din morți... Câți în Hristos v-ați botezat... Nașterea Ta Hristoase, Dumnezeul nostru. Apoi, zicea fără încetare rugăciunea lui Iisus. Ultima ei noapte nu a dormit deloc. Se ruga într-una în șoaptă. Marți dimineața, pe 4 iulie, când s-au arătat primele raze de soare la fereastra camerei unde era, a cerut Glicheriei să-i dea lumânarea. A deschis ochii și a șoptit «Iartă-mă!» apoi s-a întors în partea cealaltă și a adormit somnul cel de veci.

Sufletul ei sfânt a zburat din vasul de lut al trupului la cer. Fața ei era liniștită și un zâmbet ușor se schița pe buzele ei. Mama mea, Olimpiada, a trăit aproape 87 de ani, din care 38 de ani cu bărbat și ceilalți 25 ca văduvă.”

Pentru noi, cei de aici, obște de munteni și de creștini, Sfânta Olimpiada este un mare dar și o aleasă binecuvântare, dar și un neîntrerupt îndemn la sporire duhovnicească. Țin să le mulțumesc domnului profesor Gheorghe Florea și doamnei Genoveva Schlich (nepoți de pe fiica Ioana ai Sfintei Olimpiada) pentru informațiile deosebite pe care mi le-au oferit în realizarea acestei prezentări.

Pentru rugăciunile Sfintei Olimpiada, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!