Lectorat cu părinții la Școala Gimnazială Sascut
Părinţii elevilor Şcolii Gimnaziale Sascut au participat miercuri, 17 octombrie 2018, la un lectorat cu tema "Violența și toleranța" în familie, școală și societate. Acesta a punctat necesitatea combaterii violenței și instituirea toleranței.
"Violența și toleranța" în familie, școală și societate este tema unei întruniri ce s-a desfăşurat miercuri, 17 octombrie 2018, la Şcoala Gimnazială Sascut din judeţul Bacău. Lectoratul prezentat este rodul unui parteneriat încheiat între unitațile din localitatea Sascut: Protoieria Sascut, Școala Gimnazială Sascut şi Liceul „Jaques M. Elias” Sascut. Au participat cadre didactice, părinți, reprezentanți ai Poliției Rurale și Poliţiei Locale, precum și părintele Gabriel Albu, asistent-social în cadrul Protoieriei Sascut, delegat din partea părintelui protoiereu Negoiță Ioan. În discursul prezentat, părintele Gabriel a descris importanța și rolul pe care îl are Biserica, alături de instituțiile de învățământ, de părinți, precum și de celelalte unități, în educația pe care trebuie să o primească cu mare atenţie copii. S-a adus în atenție, totodată, faptul că în această perioadă se încearcă îndepărtarea copiilor și a părinților de noțiunile ”mamă” (feminin), și ”tată” (masculin), prin ofensiva ideologiei de gen, susținută de câteva asociații, intenționându-se inducerea ideii de anulare a adevărului biologic al ființei umane: bărbat și femeie. Coordonat de profesoara Sandu Ionela, directoarea şcolii, lectoratul a punctat necesitatea combaterii violenței și a instituirii toleranței, atât în familie, în școală, cât și în societate. În acest sens, cei prezenți au asistat la o prezentare amplă în Power Point a temei dezbătute, în cadrul căreia au fost enumerate tipurile de violență cu care se confruntă societatea, astăzi, impactul acestora, precum și măsurile ce se impun a fi puse în aplicare pentru conștientizarea și eliminarea violenței. De asemenea, au fost prezentate o serie de măsuri necesare în vederea înțelegerii și însușirii corecte, a toleranței, de către copii. „Problematica abordată, Violența - sub toate formele ei, reprezintă o problemă socială extrem de gravă, deoarece aceasta afectează nu numai victimele, dar și persoanele care sunt martore la astfel de evenimente; din păcate acestea fiind de cele mai multe ori copiii. Impactul trasat de violență, este unul definitoriu în formarea copilului ca adult. Tocmai de aceea, într-o lume și un timp al mondializării, diversității și mobilității, toleranța sau respectul pentru celălalt, în familie, dar și în comunitate, este mai necesară decât oricând. Ca urmare a deschiderii manifestate de părinții prezenți, la propunerea doamnei director de a se înființa Asociația Părinților, în cadrul Școlii Gimnaziale Sascut, s-au pus bazele unei continue relaționări și conlucrări în formarea copiilor”, a menţionat preotul Gabriel Albu.