În Athos se păstrează tradiţia ca, după câţiva ani de la moartea călugărului, mormântul sa-i fie deschis şi osemintele să-i fie mutate în încăperi speciale numite osuare. În mod obişnuit, osuarele sunt amenajate în subsolul Paraclisului din cimitir. Pe cranii se scrie numele monahilor şi sunt aşezate aparte, iar restul osemintelor sunt puse toate la un loc.

***

Un călugăr bătrân a spus:

– Îmi amintesc că prima dată când am venit la Sfântul Munte am trecut pe lângă cimitirul schitului şi osuarul unde erau păstrate osemintele părinţilor. De multe ori am mirosit mireasma ce venea de la ele şi mă opream ca să mă bucur de această experienţă minunată (călugărul avea 89 de ani, iar emoţiile sale erau evidente pe faţa lui). Dar au trecut doi ani şi am pierdut acest dar de la Dumnezeu. N-am mai mirosit acea mireasmă cerească din nou. Dumnezeu m-a lipsit de aceasta. Cine ştie de ce? Probabil din cauza păcatelor mele sau poate că El mi-a dat acest dar divin numai pentru un timp, ca să mă întărească la începutul vieţii călugăreşti.

(Arhimandritul Ioannikios Kotsonis, Patericul Athonit, traducere de Anca Dobrin şi Maria Ciobanu, Editura Bunavestire, Bacău, 2000)