Să presupunem că tu mergi cu credință și neîncetat pe calea faptei bune, neabătând-te nici la dreapta, nici la stânga; să nu gândești că vrăjmașul te va părăsi. Nu! (…) vrăjmașul, atunci când vede că toate încercările de a te întoarce spre rău sunt nereușite, merge în urma ta pe furiș și te fericește ca pe unul ce viețuiești cu totul plăcut lui Dumnezeu. Aceasta este ultima lui ispitire. Această laudă a vrăjmașului provoacă în noi îngâmfare, părere și mulțumire de sine, iar din acestea se nasc slava deșartă și mândria. Slava deșartă lipsește faptele noastre de orice valoare, iar mândria ne face urâți lui Dumnezeu. Ia aminte așadar și respinge în orice chip aceste lingușeli ale vrăjmașului, nu le lăsa să ajungă în inimă, ci alungă-le din primul moment în care se ating de auzul sufletului tău.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Războiul nevăzut, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 143)