În primele veacuri ale Bisericii creștine, Litiile sau Litaniile erau rugăciunile comune făcute de mulţimea credincioşilor, în frunte cu clerul, sub formă de procesiune solemnă, afară din biserică sau chiar afară din sat ori oraş. Această formă de rugăciune se făcea în special în cazul unor mari nenorociri - epidemii, secetă, inundaţii, molime, războaie, ploi excesive, cutremure - când, prin cântări religioase şi rugăciuni lungi de implorare şi pocăinţă, se invoca mila şi îndurarea lui Dumnezeu pentru îndepărtarea necazurilor. Astfel de procesiuni și rugăciuni ocazionale face Biserica Ortodoxă și astăzi - iar un exemplu sunt sfeştaniile pentru ploaie, când e secetă. 

Litii (litanii) se numeau şi procesiunile de noapte, organizate de Sfântul loan Gură de Aur, când era patriarh al Constantinopolului, precum şi de alţi mari ierarhi din secolele IV-V, pentru combaterea ereziilor - cu ajutorul imnelor ortodoxe, cântate de credincioşi. Cu trecerea timpului, la rugăciunile vechilor litii procesionale s-a adăugat un ceremonial nou. În cadrul acestuia, se binecuvântează artosele (pâinile) aduse de credincioşi la biserică, împreună cu puţin vin şi untdelemn. Acest moment își are locul la sfârşitul slujbei Vecerniei săvârşite în ajunul marilor praznice, spre cinstirea şi pomenirea sfinţilor sărbătoriţi. Slujba Litiei se săvârşea în pronaos, ceea ce simbolizea alungarea omului din Rai, iar revenirea credincioşilor şi a preoţilor în naos, pentru a doua parte a slujbei, simboliza redeschiderea porţilor Raiului şi a milostivirii lui Dumnezeu faţă de om.