Liturghie arhierească la Biserica "Sfântul Nicolae" din Bacău

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Liturghie arhierească la Biserica "Sfântul Nicolae" din Bacău

Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a săvârşit vineri, 6 decembrie 2013, Sfânta Liturghie la Biserica "Sfântul Ierarh Nicolae" din Bacău.

De dimineaţă, Preasfinţia Sa a fost întâmpinat în faţa lăcaşului de închinăciune de soborul preoţilor şi de sute de credincioşi din tot oraşul. În cadrul slujbei, diaconul Ionuţ Avram a fost hirotonit preot. „De asemenea, tânărul teolog Dumitru Ilisei a fost hirotonit diacon. În cuvântul rostit cu acest prilej, alături de învăţăturile duhovniceşti desprinse din semnificaţia şi importanţa zilei, PS Ioachim Băcăuanul şi-a exprimat bucuria de a fi prezent în mijlocul băcăuanilor la sărbătoarea unuia dintre cele mai frumoase şi reprezentative lacaşuri de cult din Eparhia Romanului şi Bacăului. La rândul său, parintele paroh Constantin Busuioc a mulţumit Preasfinţiei Sale pentru prezenţa la aceste momente de înălţare duhovnicească şi aleasă sărbătoare. La sfârşitul slujbei, ierarhul a oficiat parastasul pentru ctitorii Bisericii "Sfântul Nicolae", construită între anii 1848-1850 prin subscripţie publică şi prin stăruinţele căminarului Cristea şi ale protopopului Ioan Enache Petrovici", a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

Citește despre: