Liturghie arhierească la Catedrala Arhiepiscopală din Roman
Credincioșii romașcani s-au rugat duminică, 7 februarie 2021, în Catedrala Arhiepiscopală din Roman în cadrul Sfintei Liturghii oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de către arhimandritul Andrei Ioniță, exarh cultural, care a vorbit despre pilda talanților, ca daruri puse de Dumnezeu în om pentru dobândirea mântuirii, după cum informează site-ul Eparhiei Romanului şi Bacăului. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corala „Paraschevi” a Catedralei Arhiepiscopale din Roman. La final, Ierarhul a adresat un cuvânt de încurajare vorbind despre înmulțirea talentelor puse de Dumnezeu în om pentru asemănarea cu El în perspectiva unei vieți curate trăite și asumate pe pământ pentru a dobândi Raiul promis de Hristos. Mai mulți creștini au asistat la Sfânta Liturghie în fața bisericii.