Liturghie arhierească la Catedrala „Înălţarea Domnului“ din Bacău
Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit duminică, 1 februarie 2015, Sfânta Liturghie la Catedrala „Înălţarea Domnului“ din Bacău.
Slujba a avut ca scop promovarea hramului Bisericii „Întâmpinarea Domnului“ din Bacău, care se află în construcţie din anul 2007. Biserica „Întâmpinarea Domnului“ din Bacău este înfrăţită cu Parohia „Înălţarea Domnului“, iar ctitorul Bisericii „Întâmpinarea Domnului“, Constantin Custură, a sprijinit şi lucrările catedralei din Bacău. În cuvântul adresat credincioşilor, IPS Ioachim i-a îndemnat pe băcăuani să se apropie de Dumnezeu prin transfigurarea vieţii, prin smerenie şi dragoste. Părintele Costică Busuioc, protopop al Protopopiatului Bacău, a prezentat ultimul număr al revistei „Cronica Romanului“, precum şi cartea „Zece trepte ale pocăinţei“, semnată de IPS Arhiepiscop Ioachim, recent apărută la Editura „Filocalia“ a Eparhiei Romanului şi Bacăului.