Liturghie arhierească la Catedrala Unirii Naţionale din Rădăuţi

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

Liturghie arhierească la Catedrala Unirii Naţionale din Rădăuţi

În Duminica a III-a după Rusalii, Catedrala Unirii Naţionale din Rădăuţi a primit vizita arhierească a Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Catedrala oraşului, cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh“, a fost neîncăpătoare pentru credincioşii veniţi din toate parohiile şi comunele limitrofe, dornici să asiste la Sfânta Liturghie.

„Dacă vom lua aminte la toţi cei din jurul nostru, privindu-i pe semenii noştri ca fraţi întru Hristos, fiecare chip al lui Dumnezeu, atunci vom fi cu mintea şi cu inima către Împărăţia lui Dumnezeu. Dacă-l ajutăm pe semenul nostru aflat în primejdie, în suferinţă, în necazuri, în lipsuri, atunci înseamnă că-L căutăm pe Dumnezeu şi dreptatea Lui, celelalte urmând să se adauge nouă“, a spus ierarhul sucevean în cuvântul de învăţătură.

Răspunsurile liturgice au fost date de corul catedralei, iar la momentul cuvenit, s-a săvârşit şi o hirotonie în preot. Ziua de bucurie s-a încheiat cu o agapă, oferită închinătorilor de Comitetul parohial al Catedralei şi de preotul paroh Nicolae Vârtea.

Cunoscută şi sub denumirea de Catedrala Unirii Naţionale din Rădăuţi, pentru că ridicarea ei simbolizează unirea Bucovinei cu Patria-Mamă, Catedrala cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh“ se află situată în mijlocul municipiului Rădăuţi şi este înconjurată de parcul central al oraşului. Ridicat în stil neobizantin, edificiul ecleziastic ortodox însumează 34 de ani de construire şi cuprinde corpul propriu-zis al bisericii şi cele două turnuri clopotniţă. Piatra de temelie a fost aşezată în anul 1923; au urmat lucrări de prospectare a terenului până în 1927, iar la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, construcţia era terminată la roşu. Lucrul la catedrală, reluat în 1950, a inclus personalităţi importante ale vremii ca Pavel Ţugui, pictorul Iosif Koeber, ori Patriarhul Iustin, care s-a îngrijit îndeaproape de finalizarea lucrărilor. Pe 28 mai 1961 a avut loc sfinţirea sfântului locaş. În anul 1990 s-au adăugat locaşului de cult şi cele două turnuri laterale. Deoarece trecerea timpului a lăsat urme adânci, în ultimii zece ani, catedrala a fost supusă unor intervenţii de renovare şi restaurare, lucrându-se intens şi la pictura interioară.

Citește despre: