Liturghie arhierească la Mănăstirea Ciolpani

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Liturghie arhierească la Mănăstirea Ciolpani

În ziua cinstirii Sfântului Ierarh Nicolae, ieri, 6 decembrie 2017, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim a slujit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Ciolpani. Sărbătoare deosebită a fost ieri în Biserica „Sfântul Nicolae“ din Roman şi în locaşul de închinăciune băcăuan ocrotit de ierarhul sfânt.

La Mănăstirea Ciolpani din judeţul Bacău, a fost oficiată ieri Sfânta Liturghie de către Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Slujba s-a săvârşit cu prilejul hramului bisericii vechi din lemn aflată în cimitirul aşezării monahale. Ierarhul a înălţat rugăciuni pentru odihna sufletului Majestăţii Sale Regele Mihai I al României, care a plecat la Domnul pe 5 decembrie 2017. În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi, Înaltpreasfinţia Sa a amintit că „Sfântul Nicolae se găseşte între marii corifei ai lumii - Atanasie cel Mare, Grigorie Teologul, Sfântul Ioan Gură de Aur, Grigorie de Nazianz şi alţi mari teologi ai lumii - care au statornicit dogmele de credinţă, scriind opere nenumărate şi memorabile, pe seama cărora se fixează întreaga teologie creştin-ortodoxă“. La Biserica „Sfântul Nicolae“ din Roman a fost săvârşită marţi, 5 decembrie 2017, slujba Vecerniei unită cu Litia de către arhimandritul Pimen Costea, vicar-administrativ al Eparhiei Romanului şi Bacăului, alături de un sobor de preoţi. La final, copiii din Parohia Ghidion, Protopopiatul Roman, au primit daruri constând în haine, încălţăminte, rechizite şi dulciuri. Acţiunea s-a derulat în cadrul proiectului eparhial „Fii dar din Darul lui Dumnezeu“, destinat copiilor aflaţi în zone rurale defavorizate. Parohia „Sfântul Nicolae“ din Bacău a îmbrăcat ieri, 6 decembrie 2017, straie de sărbătoare. În ajunul hramului bisericii, s-a oficiat slujba Vecerniei de către un sobor de preoţi. Corala „Episcop Melchisedec“ a Protopopiatului Bacău a susţinut la final un concert de colinde în faţa unui auditoriu numeros.

Citește despre: