Liturghie arhierească la Mănăstirea Eroilor – Stoianovca
În Duminica Înfricoșatei Judecăți (n.r. duminică, 27 februarie 2022), Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica „Înălțarea Domnului” a Mănăstirii Eroilor din satul Stoianovca, raionul Cantemir.
După citirea Sfintei Evanghelii, Preasfinția Sa a rostit cuvântul de învățătură în care a explicat principalele idei din pericopa Evanghelică ce s-a citit la Sfânta Liturghie: „Judecata este înfricoșătoare pentru că acolo, spun Sfinții Părinți, oamenii vor rămâne uimiți să vadă pe unii care îi știau că sunt evlavioși în public, dar pe ascuns au făcut fapte rele. Alții, care păreau a fi osândiți în lumea aceasta, se vor mântui pentru că ei, prin smerenie și prin nejudecare vor dobândi milă și iertare de la Dumnezeu. Judecata aceasta este dreaptă. Este dreaptă pentru că, dacă la judecata particulară se prezintă doar sufletul omului, la Judecata de apoi sufletul va fi judecat împreună cu trupul, după cum și-a dus viața”.