Liturghie arhierească şi Parastas la catedrala din Huşi

Episcopia Huşilor

Liturghie arhierească şi Parastas la catedrala din Huşi

În după-amiaza zilei de luni, 9 martie 2020, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a săvârșit Liturghia Darurilor mai înainte sfințite la Catedrala Episcopală din Huși.

În omilia rostită cu acest prilej, Preasfinția Sa a explicat pilda lucrătorilor viei, subliniind inadecvarea noastră la bunătatea și generozitatea manifestată de cei din jur: „Pilda aceasta ilustrează perfect pe omul invidios, pe omul răutăcios, care caută, cu orice preț, ca cel din jurul său să nu se poată bucura de binele pe care îl împărtășește, cu generozitate, cineva cu o structură sufletească minunată. Cel din parabolă a ripostat când a văzut că a fost plătit cu aceeași sumă de bani cu care au fost plătiți și cei care au venit în ultimul ceas. A reproșat acest lucru celui care îi chemase la muncă”. Ierarhul Hușilor i-a atenționat pe cei prezenți asupra tendinței care se poate naște în sufletul fiecăruia de a crede că celălalt trebuie să își justifice față de noi atitudinea binevoitoare față de semeni. După cum se menţionează pe site-ul Episcopiei Huşilor, Preasfinţia Sa a oficiat apoi slujba Parastasului pentru Episcopul Iacob Stamati al Hușilor, trecut la Domnul pe 9 martie 1803. Originar din localitatea Gledin, Bistrița-Năsăud, Episcopul Iacob Stamati a păstorit la Huși între anii 1782-1792, fiind ulterior ales mitropolit al Moldovei (1792-1803). A rămas în memoria Bisericii ca un ierarh vizionar, neobosit filantrop, sprijinitor al învățământului și preocupat permanent de îmbunătățirea vieții spirituale și morale a credincioșilor săi. A ctitorit la Huși, printre altele, Palatul Episcopal (1784), iar în anul 1787 a adus din Sfântul Munte Athos la Catedrala Episcopală din Huși racla ce adăposteşte mâna stângă a Sfintei Mare Mucenițe Chiriachi.

Citește despre: