Liturghie arhierească în Parohia Dealu Nou din Protopopiatul Bacău

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Liturghie arhierească în Parohia Dealu Nou din Protopopiatul Bacău

Credincioşii din Parohia Dealu Nou - Sărata, Protopopiatul Bacău, judeţul Bacău, au participat sâmbătă, 21 noiembrie 2015, în număr mare la Sfânta Liturghie din biserica lor, oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim.

Prima sărbătoare împărătească din Postul Naşterii Domnului, Intrarea Maicii Domnului în Biserică, a fost deosebită pentru credincioşii din Parohia Dealu Nou, aflată în Protopopiatul Bacău. De dimineaţă, oamenii, mulţi dintre ei îmbrăcaţi în costume naţionale, l-au aşteptat cu emoţie sfântă pe chiriarhul locului, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim. „Am venit cu bucurie în Biserica «Adormirea Maicii Domnului», pentru a semăna pacea lui Hristos şi a participa la un eveniment duhovnicesc deosebit. La acest ceas de sărbătoare şi de plinire a vremii, trăim şi o plinire a acestei comunităţi, care se înscrie între cele 450 de unităţi de cult din eparhia noastră. Am simţit dintru început primirea caldă şi frumoasă pe care ne-aţi făcut-o. Mulţumim pentru florile recunoştinţei şi pâinea dragostei cu care ne-aţi întâmpinat şi care reprezintă întreaga comunitate. Am văzut aici toată preţuirea pe care o aveţi pentru noi“, a spus Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, la sosirea în mijlocul credincioşilor din Dealu Nou. În cadrul Sfintei Liturghii oficiate de Înaltpreasfinţia Sa, răspunsurile la strană au fost oferite de Corala „Sfânta Paraschevi“ a Catedralei Arhiepiscopale din Roman, venită special în parohia băcăuană pentru acest moment. În cadrul slujbei, ierarhul l-a hirotonit în treapta de diacon pe tânărul teolog Marian Gliga, pe seama Capelei „Sfântul Apostol Andrei“ din Bacău, şi pe diaconul Ştefan Diaconu în treapta de preot pe seama Parohiei Valea Mare, Protopopiatul Bacău. „Un alt moment deosebit a fost acela când, plecându-şi genunchii, ierarhul şi preoţii s-au rugat pentru cei adormiţi, pentru eroii neamului, pentru cei ce au murit de moarte năprasnică, în incendii, în atentate, făcând şi rugăciuni pentru bolnavi, pentru cei care sunt în spitale şi în suferinţă“, a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. În cuvântul de învăţătură rostit cu acest prilej, Înaltpreasfinţia Sa a explicat semnificaţia Evangheliei citite în cadrul slujbei, rostind în faţa credincioşilor poemul liturgico-dogmatic, „Imn acatist închinat Maicii Domnului“. De asemenea, ierarhul i-a îndemnat pe cei prezenţi să-şi îndrepte privirea către Hristos şi să înţeleagă faptul că „drumul nostru în această viaţă trebuie să fie spre Dumnezeu“. Părintele Costică Busuioc, protopop al Protopopiatului Bacău, a vorbit la finalul slujbei despre importanţa şi semnificaţia slujbei arhiereşti într-o comunitate parohială, iar preotul paroh Vasile Cristinel Balcanu a mulţumit Înaltpreasfinţitului Ioachim pentru bucuria slujirii şi încredinţarea păstoririi duhovniceşti a comunităţii din comuna Sărata. În acelaşi timp, parohul de la Dealu Nou şi-a exprimat recunoştinţa către toţi cei care se implică în bunul mers al vieţii parohiei pe care o păstoreşte.

Citește despre: