Liturghie arhierească în Parohia Precista din Bacău
Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a poposit duminică, 14 august 2022, în altarul de vară al Parohiei Precista din Bacău.
Ierarhul a oficiat, după Sfânta Liturghie, Acatistul Maicii Domnului, ca prinos de mulțumire pentru darurile revărsate asupra comunității credincioșilor acestei parohii, după cum informează site-ul Eparhiei Romanului şi Bacăului. Slujirea arhierească a făcut parte din „Zilele Parohiei Precista”. Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul maicilor de la Mănăstirea Tisa Silvestri, judeţul Bacău.
Ierarhul a vorbit despre darurile pe care Maica Domnului le revarsă asupra credincioșilor care se nevoiesc pentru dobândirea curăției spirituale, dar și despre icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț.
„Maica Domnului este cort și scară, dar și biserică. Atunci când o cinstim pe Maica Domnului, de fapt cinstim pe Dumnezeu Însuși, Cel care a venit în lume la plinirea vremii, pentru a ne scoate din robia morții. Biserica este icoana Maicii Domnului în cerul lui Dumnezeu”, a subliniat Înaltpreasfinţia Sa, care a oferit preotului Constantin Tomozei, slujitor la Biserica Precista, Crucea Țării de Jos.
Părintele Constantin Tomozei, care a slujit în funcţia de protopop de Bacău timp de 20 de ani, şi-a arătat recunoștința față de IPS Ioachim. Înaltpreasfinția Sa l-a hirotesit cu acest prilej iconom stavrofor pe părintele Adrian Bârdan, preot slujitor la această parohie.