Liturghie arhierească în Parohia „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” - Voloviţa, Soroca

Episcopia de Bălți (fostă a Hotinului)

Liturghie arhierească în Parohia „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” - Voloviţa, Soroca

Preasfinţitul Părinte Antonie, Episcop de Bălţi, alături de un sobor de preoţi, a oficiat duminică, 21 februarie 2021, Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava” din Voloviţa, Soroca.

Potrivit Biroului de presă al Episcopiei de Bălţi, în cuvântul rostit după Sfânta Liturghie, Preasfinţia Sa a făcut referire la perioada Triodului şi la parabola Vameşului şi a Fariseului: „Când omul înţelege limitele sale, când nu se crede mai presus ca semenii săi, când înţelege că tot ce are în viaţa sa sunt darurile lui Dumnezeu, când înţelege că totul depinde de Cel Preaînalt şi de relaţia sa cu El, înseamnă că omul se înălţă, creştere duhovniceşte. Şi această stare, care este una de luminare, este rezultatul prezenţei Duhului Sfânt. Smerenia apropie pe om de Dumnezeu ca rezultat al prezenţei Duhului Sfânt”. Părintele paroh Florentin Constantin Doboşeriu, consilier eparhial în cadrul Centrului eparhial Bălţi, a mulţumit Preasfinţiei Sale pentru că a slujit Sfânta Liturghie.

Citește despre: