Liturghie misionară ATOR în satul Horlești, județul Iași
Duminică, 13 martie 2016, Corul Arhanghelii al ATOR Iași, dirijat de Romeo Cosma, a dat răspunsurile la Sfânta Liturghie în Parohia Sf. Cuv. Parascheva din satul Horlești. Cei 25 de tineri îmbrăcați în ii au fost însoțiți de Părintele Ioan Puiu, preot slujitor în cadrul Departamentului de Misiune pentru Tineret al Arhiepiscopiei Iașilor.
Privind împrejurimile din vârful dealului de unde veghează biserica satului Horlești, mă gândeam că omul sfințește locul și că cel harnic scoate și aur din noroi. Parohia pare un punct rătăcit printre văi, dar când intri în sfântul locaș, intri în lumină, pentru că pereții sunt la fel de senini ca cerul, iar sfinții de pe ei tot de acolo pare că au coborât.
Părintele Alexandru Afrăsiloaei i-a primit la strană, duminică, 13 martie 2016, pe tinerii din ATOR Iași împreună cu 50 de copii care au ascultat – uimitor – cuminți întreaga Sfântă Liturghie. Înainte ca slujba să înceapă, atât cei mici, cât și musafirii au primit un cuvânt de învățătură despre bucuria de a posti, aflând că Adam, după cădere, nu se mai putea bucura ca fiii lui, care cântau din instrumente, de plăcerile mărunte din lume. El deja gustase din imensitatea edenului și tânjea după ea, fără a mai prețui altceva. Postul e dor de rai.
Toți urmăm exemplul Mântuitorului, căci și Hristos a postit 40 de zile. Diavolul L-a ispitit și i-ar fi pus la picioare toate bogățiile lumești, dacă Iisus i s-ar fi închinat. Dar El alege în schimb Crucea, pentru a-i izbăvi pe oameni. Și noi trecem în post prin cruce, prin încercări, pentru a înțelege nu bucățica de lume pe care ne-o oferă în dar cel viclean, ci adevărata bucurie a raiului pe care ni-l dăruiește Dumnezeu.
Enoriașii din Horlești s-au pregătit atent pentru cele 40 de zile. Douăzeci dintre ei și-au luat ascultarea de a citi o catismă pe parcursul întregului post, adunând astfel în fiecare zi rugăciunea pentru a forma o Psaltire. Ceilalți vor face rugăciunea inimii pentru un sfert de oră. Totul e în rânduială. Și asta s-a simțit și în slujba tihnită la care ne-am apropiat.
După Liturghie, copiii din Horlești ne-au servit respectuoși masa, pregătindu-ne împreună cu părintele un program de teatru și cântece. Dar cea mai mare surpriză a fost că cei mici au pus întrebări Părintelui Ioan Puiu și tinerilor din ATOR despre ce înseamnă vocația de preot și viața de student, fiind curioși să afle dacă poți fi simultan „preot și om obișnuit”, „ce face un preot în fiecare zi”, dacă „mai au studenții serioși timp să se distreze” sau cum continui relația cu Dumnezeu în meseria pe care o ai.
Am învățat atât de multe în acest loc modest de la „capătul lumii”, lucruri pe care le-am uitat, poate, în gălăgia marelui oraș. Mulțumim părintelui Alexandru și copiilor din Horlești pentru experiențele de neuitat! Din comorile găsite v-am adus și vouă, ca să ne încărcăm cu putere pentru perioada ce vine. Post cu folos!
(Miruna Maria Țupu, ATOR Iași)