Liturghii arhiereşti în parohiile Precista Mare şi Chiţoc
În Duminica a 28-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Parohiei „Precista Mare" din Roman. Tot duminică, Preasfinţitul Părinte Ignatie a slujit Sfânta Liturghie în Parohia Chiţoc, Protopopiatul Vaslui.
Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a poposit duminică, 16 decembrie 2018, în Parohia „Precista Mare" din Roman. Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie și a rostit un cuvânt de învățătură, în care a sensibilizat pe creștini cu privire la trăirea Crăciunului prin fapte bune, ca semne ale credinței mărturisitoare puternice în Hristos-Iubire: „Tradițiile noastre care împodobesc Ortodoxia noastră sfântă se înlătură și nu se mai trăiesc în lume în niciun fel acele momente unice ale Crăciunului, cu toată simbolistica și cu toate tradițiile lui. Tocmai de aceea îi mulțumim Lui Dumnezeu că mai avem această șansă de a trăi în România această sărbătoare a Nașterii Domnului. Familia duhovnicească pornește tocmai de la familia tradițională și după aceea se prelungește la biserică. Dacă în peștera din Betleem a venit Hristos și în peștera Sfântului Andrei din Dobrogea a fost semnat actul mântuirii neamului nostru, învierea românească s-a semnat la Alba Iulia”. Preotul paroh Dan Antoce a mulțumit chiriarhului pentru bucuria făcută comunităţii parohiale prin slujirea arhierească. Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a slujit duminică, 16 decembrie, Sfânta Liturghie în Parohia Chiţoc, Protopopiatul Vaslui. Din soborul de preoţi a făcut parte şi părintele Vladimir Beregoi, consilier pe Sectorul economic şi social al Eparhiei Huşilor, şi părintele paroh Iulian Pilă. În cuvântul adresat celor prezenţi, Ierarhul Huşilor a explicat parabola celor poftiţi la cină: „Noi, în anumite situaţii concrete, când Dumnezeu ne cheamă, ne invită la cină, invocăm motive extrem de ridicole. Ridicole nu în comparaţie cu viaţa noastră, căci a avea o ţarină presupune a fi un om harnic, a avea cinci perechi de boi, la fel, înseamnă a fi un om gospodar, a avea soţie este un lucru frumos, binecuvântat de Dumnezeu. Greşeala celor trei, care se comportă atât de nedemn faţă de împăratul care i-a chemat la cină, rezidă în faptul că ei nu au ştiut să îşi stabilească priorităţile. Nu au ştiut să facă diferenţa între ceea ce este esenţial şi ceea ce este secundar, între ceea ce este principal şi ceea ce ţine de nesemnificativ. În contextul de faţă, esenţialul consta în faptul că un împărat te cheamă la masă şi nu poţi să refuzi o asemenea invitaţie. O asemenea motivaţie este total neîntemeiată în comparaţie cu statutul celui ce te invită. Greşeala acestora constă în faptul că ei nu au conştientizat că nu poate fi refuzată o asemenea invitaţie, mai ales că vine de la cineva extrem de important. Găsim, de multe ori, scuze foarte penibile în comparaţie cu ceea ce Dumnezeu ne oferă fiecăruia dintre noi! Dumnezeu se oferă pe Sine însuşi, ni se dăruieşte! Domnul să ne înţelepţească să nu invocăm niciodată motive penibile în comparaţie cu chemarea atât de profundă, atât de înaltă, pe care El ne-o face”. În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Episcop Ignatie l-a hirotonit întru diacon pe tânărul teolog Bogdan Chiroşcă.