Primii monahi ai Valaamului au adunat de pe tot ostrovul rămăşiţele vechilor biserici din lemn, surcele, le-au amestecat cu pământ şi le-au lăsat să putrezească, rezultând un sol de doar 10 cm grosime. Pentru a face o livadă pe un loc pietros a fost nevoie de 20 de ani.

Plantarea livezilor pe Valaam a început pe vremea când mănăstirea era condusă de egumenul Nazarie. În timpul lui au fost sădiţi primii meri. Cu toate acestea, plantarea de livezi s-a dezvoltat cel mai mult în „epoca egumenului Damaschin”. Recoltele nu erau permanente, iar în anii fără recoltă ramurile puteau fi şi complet goale. În schimb, în restul timpului, se strângeau până la 50 de tone de fructe.

În prezent, în Valaam sunt peste două mii de meri. Odată cu renaşterea vieţii monahale pe Valaam, în lucrările de refacere a livezilor de pe Valaam s-a implicat, la rugămintea stareţului, Universitatea Agricolă din Miciurinsk. Cercetătorii au plantat sute de puieţi care provin în mod special din pomi fructiferi cu rădăcini orizontale în formă de „evantai”, concepute pentru dezvoltarea pe soluri pietroase.

În livada din partea de sus a mănăstirii, creată la sfatul lui Petru I, cresc câteva soiuri de măceş, valeriană, mentă, ienupăr, muşeţel. Iar livada din partea de jos a devenit cunoscută pentru plantațiile de viţa de vie.

În sera mănăstirii cresc Lacrimile Maicii Domnului, o plantă din seminţele căreia se fac metanii.