Cele mai vechi mărturii despre cinstirea lemnului Sfintei Cruci se regăsesc în cartea despre pelerinajul Egeriei (scrisă în jurul anului 380) și în lucrarea Chronicon Paschale a istoricului bizantin Ioan Malalas (c. 630). Crucea pe care S-a răstignit Domnul Hristos a fost găsită la Ierusalim la 14 septembrie 320 de Sfânta Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare. Sfinții Chiril al Ierusalimului și Ioan Gură de Aur menționează, în scrierile lor, că, imediat după descoperirea prețiosului lemn, părticele mai mici și mai mari au fost împărțite unor biserici și unor persoane. Bucata de lemn longitudinală a rămas însă în Ierusalim, până când orașul a fost cucerit de perși în 614. Din fericire, câțiva ani mai târziu, prin victoria împăratului Heraclius asupra perșilor, în anul 629, lemnul Crucii a fost recâștigat, fiind adus cu mare fast în Cetatea Sfântă la 21 martie 630. De atunci, o parte a ei a fost păstrată la Ierusalim, iar alta a fost dusă de împărat la Constantinopol.

În urma cruciadelor, asemenea multor Sfinte Moaște și altor obiecte de mare valoare pentru creștini, unele părticele ale Sfintei Cruci au luat calea Apusului, fie dăruite de împărații bizantini unora dintre cavalerii cruciați, fie ajungând în țările occidentale prin jefuirea unor lăcașuri de rugăciune din Răsărit. Câteva dintre aceste relicvarii au fost cinstite încă din epoca medievală, în diferite lăcașuri sfinte situate în defunctul Imperiu Romano-German și reprezintă, până în zilele noastre, adevărate comori pentru creștinii de diferite confesiuni, fiind venerate până în prezent.

„Stauroteca” din Limburg

Relicvariul Sfintei Cruci, cunoscut ca „stauroteca” din Limburg (cuvânt provenind din termenii grecești „stavros” – cruce, respectiv „theke” – cutie), este, totodată, o operă de artă deosebit de valoroasă. Acesta a fost lucrat de bijutieri bizantini, la comanda parakoimenului (cămărașului imperial) Vasile Lekapenos, în anul 964, pentru a păstra o părticică din lemnul Crucii, dar și alte relicve și moaște deosebit de prețioase. Relicvariul a fost inițial amplasat în Capela Maicii Domnului din Pharos, situată în palatul imperial din Constantinopol. Însă, în urma cruciadei a IV-a (1204), când latinii au cucerit Constantinopolul, cavalerul Heinrich von Ulmen a adus prețiosul obiect în Germania, dăruindu-l, în 1208, mănăstirii augustiniene Stuben, situată pe valea râului Mosel.

Acesta a avut un drum lung de-a lungul istoriei, ajungând pentru o vreme și în Franța, iar din 1835 se află în muzeul diocezan al Episcopiei Romano-Catolice de Limburg, reprezentând cel mai important exponat. Crucea însăși, detașabilă din casetă, este adesea adusă în catedrală, fiind venerată de credincioși, cu deosebire, la 14 septembrie, de Înălțarea Sfintei Cruci, precum și în Vinerea Mare, potrivit ritului catolic. Dar și credincioșii ortodocși din diferite jurisdicții organizează anual pelerinaje la domul din Limburg în Duminica Sfintei Cruci.

Stauroteca este realizată din lemn de sicomor, acoperit cu foaie de argint aurit, fiind bogat decorată cu perle, smaralde, safire și alte pietre prețioase. Se aseamănă, prin formă și dimensiune, cu o ferecătură de Evanghelie, având dimensiunile de 48 cm lungime, 35 cm lățime și 6 cm înălțime, cu o greutate de aproximativ 11 kg.

Pe capac e înfățișată icoana Deisis, reprezentându-L pe Domnul Hristos în centru, flancat de Maica Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul și Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. Imaginea centrală este încadrată prin fâșii ornamentale cu medalioane de sfinți. Pe spatele relicvarului, într-un spațiu decupabil, se află părticica din Sfânta Cruce, decorată ca simbol al pomului vieții și flancată de îngeri în diferite reprezentări. Aceasta, aranjată sub forma unei „cruci patriarhale” (cu două brațe orizontale), se poate detașa.

Interiorul chivotului mai este prevăzut cu zece mici de sertărașe, în care se păstrează alte relicve: părticele din cămașa purpurie a Domnului, din tunica Lui de in, din buretele cu care a fost adăpat, din giulgiu, din coroana de spini, din Brâul Maicii Domnului de la Biserica Chalcoprati, fire de păr ale Sfântului Ioan Botezătorul ș.a.

O inscripție pe marginea relicvariului, în limba greacă, laudă puterea biruitoare a Crucii: „Domnul Și-a întins mâinile pe Pomul Vieții și a izvorât putere din ea și prin ea. Împodobind-o cu podoabe strălucitoare de pietre și perle, împărații Constantin și Romanos mărturisesc puterea ei făcătoare de minuni. Pentru că, prin ea, Hristos a spart porțile iadului și i-a adus pe cei morți din moarte la viață. Cu ea, cei care au împodobit-o zdrobesc îndrăznirea păgânilor și poartă pe cap coroana.”

Părticica din Sfânta Cruce de la Ulm 

Un alt relicvariu al Sfintei Cruci se află la Wiblingen, lângă Ulm, încă din anul 1099, când conții Hartmann și Otto von Kirchberg l-au donat mănăstirii benedictine „Sf. Martin” nou înființate la confluența Illerului și Dunării în 1093. Această părticică a fost adusă de ei după participarea la prima cruciadă (1096-1099), fiind însoțită de o scrisoare a papei Urban II, datată din anul 1098.

Relicva a  avut întotdeauna un rol central în viața duhovnicească a mănăstirii. În timpul Războiului de Treizeci de Ani (1618-1648), starețul Johannes Schlegel a ascuns-o într-un loc secret pentru a o proteja de trupele suedeze invadatoare. În mod tragic, cei câțiva călugări care știau de ascunzătoare au murit în timpul unei epidemii de ciumă, așa că Sfânta Cruce a fost considerată pierdută multă vreme, fiind găsită în urma vedeniei unui bătrân zidar din Carintia, care a mers drum lung până la Wiblingen și i-a condus pe călugări la ascunzătoare. Redescoperirea Sfintei Cruci a fost un moment de mare bucurie în comunitatea monahală, iar cinstirea relicvariului a continuat cu o intensitate reînnoită, chiar și după secularizarea impusă în vremea lui Napoleon. Părticelele păstrate într-un relicvariu cu raze, confecționat din aur sub forma unei cruci patriarhale (cu două brațe orizontale) în bazilica din Wiblingen, sunt cinstite nu numai de localnicii catolici. În ultimii ani, preoții și credincioșii ortodocși români din parohiile Ulm, Augsburg, Ravensburg și ale comunități din sudul Germaniei participă la o procesiune dedicată Sfintei Cruci în preajma Duminicii a treia a Postului Mare.

Relicvariul Crucii din Donauwörth

Istoria acestui relicvariu datează din preajma anului 1030, când contele Mangold I a adus la Donauwörth, un oraș situat pe malul Dunării, prețiosul dar primit de la împăratul bizantin Romanos al III-lea. În cinstea acestuia, contele a întemeiat în 1049 o mănăstirea de maici benedictină, cu binecuvântarea papei Leon al IX-lea. La începutul secolului al XII-lea, mănăstirea a fost transformată într-una de călugări și mutată în cel mai înalt punct al orașului. În timpul Războiului de Treizeci de Ani, lăcașul a suferit daune foarte mari, fiind reconstruit în stil baroc între 1717 și 1720. Desființarea mănăstirii în timpul secularizării napoleoniene din 1803 a pus capăt vieții monahale, dar biserica a rămas un important loc de pelerinaj, mai ales de sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci. 

Relicvariul auriu, ornat în stil baroc cu raze și flancat de două figuri angelice, păstrând în centru o părticică din Sfânta Cruce cu trei brațe orizontale, este așezat, în cea mai pare parte a anului, într-o capelă situată la demisolul bisericii mari. 

Relicvariul din Mănăstirea Scheyern

Un relicvariu al Sfintei Cruci este păstrat în mănăstirea bavareză Scheyern (lângă Pfaffenhofen). În timpul cruciadelor, pentru a susține financiar construirea de fortificații în Țara Sfântă, un canonic numit Konrad a adus această părticică a Sfintei Cruci în Bavaria pentru a strânge donații, dar a fost jefuit de conții de Dachau. Ultimul conte a dus racla la Mănăstirea Scheyern înainte de moartea sa, în jurul anului 1160, iar aceasta a fost expusă pentru venerație publică în 1180. În 1362, mănăstirea este menționată drept „a Sfintei Cruci”.

Actuala raclă a Sfintei Cruci datează din 1741, fiind realizată de aurarul Johann Georg Herkommer în stil rococo. Are forma unei cruci patriarhale, înaltă de 110 cm și este confecționată din argint bogat aurit, împodobit cu pietre prețioase și medalioane emailate. Brațul vertical al părticelei din lemnul sfânt are 18,5 cm, iar cele două brațe orizontale măsoară 4 cm, respectiv 8 cm.
Inițial, relicva crucii a fost păstrată în capela regală a mănăstirii, iar din 1739 a fost mutată în Capela Crucii, situată pe latura sudică a bisericii.

Relicvariul din Abația Heiligenkreuz (Austria)

Părticica din Sfânta Cruce păstrată în Abația Heiligenkreuz (Sfânta Cruce) din Wienerwald, nu departe de Viena, are o istorie lungă, care datează de la întemeierea mănăstirii, în 1133, de către margravul Leopold al III-lea. Prețiosul odor a fost adus din Țara Sfântă în 1182 de către un urmaș al acestuia, Leopold al V-lea, fiind primit în dar de la regele latin al Ierusalimului, Balduin al IV-lea. După predarea sa ceremonială în 1188, Sfânta Cruce a devenit obiectul central al venerației mănăstirii. În perioada barocului, starețul Robert Leeb (1728-1755) a comandat un relicvariu nou pentru părticică și a promovat Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci la 14 septembrie. De atunci, pelerinajele au crescut constant. Astăzi, părticica este păstrată într-un altar de sticlă situat în biserica principală a mănăstirii. 

Relicvariul este conceput sub forma unei cruci patriarhale, cu două bare transversale. Brațul longitudinal măsoară 23,5 cm și este format din cinci piese individuale, în timp ce brațele transversale au 6,2 cm și 10,7 cm lungime. 

În ultimii ani, în Duminica Sfintei Cruci (a treia din Postul Mare), preoții credincioșii ortodocși români de la parohiile din Viena, Wiener Neustadt și Sankt Pölten au organizat pelerinaje la abația Heilingekreuz, unde s-au închinat la Sfântul Lemn și au rostit Acatistul Sfintei Cruci. 

Alte locuri de cinstire ale Sfintei Cruci în Apus

În spațiul german, părticele din Sfânta Cruce se mai găsesc și în relicvarul cruciform al lui Henric Leul (1129-1195), ducele Saxoniei și Bavariei, din catedrala din Hildesheim, precum și în Tezaurul Imperial (Kaiserliche Schatzkammer), din Palatul Hofburg (Viena), iar alte relicvarii mai importante sunt prețuite în biserici și catedrale occidentale, precum Bazilica Santa Croce din Roma, catedrala veche din Brescia, abația Sainte-Croix din La Cossonière (lângă Poitiers), trezoreria catedralei Notre-Dame din Paris, catedrala primațială din Nancy, catedrala St. Michel și Gudula din Bruxelles, Basilica Saint-Sernin din Toulouse, capela La Vraie-Croix din Morbihan, mănăstirea franciscană Santo Toribio de Liébana (Cantabria, Spania) și în multe alte locuri. În spațiul ortodox, cea mai importantă părticică din lemnul Sfintei Cruci este cinstită la mănăstirea Xiropotamu din Sfântul Munte Athos.