La Mănăstirea Bistrița nemțeană, sub privirea blândă a Sfintei Ana, pelerinii se-adună în genunchi de dimineață până seara și dobândesc, în urma rugăciunilor smerite, tăria de a-și șterge lacrimile slobozite în ascuns. Pe unii nici nu-i simți. În discreția lor, vin precum niște umbre și pleacă înseninați de nădejde. Aici l-am cunoscut pe micul Luca, un băiețel de patru ani, venit să se închine la icoana Sfintei Ana împreună cu tatăl și fratele său, și pe bunica Sofia, sprijinită într-un baston, ce la fiecare pas suspina și-i chema pe sfinți în ajutor.
