Toată activitatea vizibilă a omului pe pământ este o reflectare a activităţii interioare, spirituală a sufletului, aşa că viaţa actuală, vizibilă, a omului este o imagine fidelă a sufletului său şi a facultăţilor acestuia. Dacă sufletul, după voinţa Ziditorului, este nemuritor, adică dacă el continuă să vieţuiască dincolo de mormânt, lucrarea fiind expresia vieţii, va fi drept să zicem că acolo unde este viaţă este lucrare şi unde este lucrare, este viaţă. Prin urmare, sufletul continuă lucrarea sa şi dincolo de mor­mânt, aceeaşi care a fost pe pământ.

Viaţa sufletului este conştiinţa de sine şi lucra­rea sa constă în împlinirea datoriilor sale: despătimirea şi îndumnezeirea prin Har. Lucrarea conştiinţei este lucrarea feluritelor facultăţi ale sufletului, adică lucrarea cugetării, a dorinţei şi a simţămân­tului. Sufletul, în prima perioadă de dincolo de mormânt duce o existenţă curat duhovnicească şi interioară; el se coboară în adâncurile cele mai profunde ale fiinţei sale, el pătrunde în sine şi dobândind prin aceasta, conştiinţa de sine însuşi. Despărţit de trup şi de lumea materială, el nu mai este abătut de nimic pământesc şi atunci, puterile sale sunt libere de toată împiedicarea pentru a se înălţa către adevăr.

(Părintele Mitrofan, Viața repausaților noștri și viața noastră după moarte, Editura Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2010, p. 332)