Într-o frumoasă dimineaţă de mai, Filip şi Costin, plimbându-se prin pădure, au auzit pentru prima dată voiosul cântec al cucului.

-E o pasăre ce vesteşte lucruri bune, a zis Filip, care credea în toate superstiţiile. Cântecul lui o să îmi aducă noroc şi o să găsesc mulţi bani.

-De ce să-ţi prevestească tocmai ţie un ase­menea noroc? i-a răspuns Costin care nu era mai puţin superstiţios. Nu înţeleg de ce tu îi placi cucului mai mult decât mine. Dimpotrivă, eu cred că mie-mi vesteşte norocul de care ai vorbit.

În loc să se bucure de plimbare, ei s-au luat la ceartă şi în cele din urmă s-au bătut atât de rău, încât s-au despărţit cu hainele sfâşiate şi pline de sânge.

Fără să se înţeleagă, amândoi băieţii s-au întâlnit la doctor, unde s-au dus pentru îngrijire şi medicamente. Pe când doctorul le pansa rănile, băieţii i-au spus de unde s-a ivit cearta şi l-au întrebat:

-Ce crezi, doctore, oare pentru care dintre noi a cântat cucul?

Doctorul a început să râdă şi a zis:

-Amândoi sunteţi nătăfleţi. Cucul n-a cântat pentru nici unul dintre voi, ci pentru mine. Iată că el va trimis aici cu capetele sparte ca să-mi intre mie bani în buzunar.

(În căutarea bucuriei, Editura Sophia, Bucureşti, 2009, p. 71)