„Învățați-i pe copii să retrăiască bucuria familiei” – Pr. Constantin Necula

Nu școala educă copiii. Școala beneficiază de efortul unei familii întregi, iar familia este alcătuită nu numai din tata și mama. Sper că tata și mama vor mai alcătui familii pentru o perioadă de timp măcar. Ci toți ceilalți din jur suntem parte integrantă a educației copilului.

Aberanta situație în care școala este tratată ca o vită de pripas, mă obligă să fac apel ca să vă aduceți aminte de familie, ca un cuib al educației în iubire al copiilor. Vă rog să vă aduceți aminte, copiii dumneavoastră nu sunt carnetele lor de note. Semnați-le cu ochii închiși! Copiii dumneavoastră nu sunt ceea ce spun profesorii despre ei că sunt. Cât ar fi de bun profesorul este un om subiectiv, care nu vede decât ratarea propriului său model în neputința elevului de a-i urma.

Uitați-vă bine în jur. Copiii dumneavoastră nu sunt știrile de la ora cinci, nici de la 19, nici de la 21. Închideți pentru numele lui Dumnezeu televizorul și stați de vorbă cu ei. Nu-i forțați să fie Sfântul Antonie cel Mare de la 1 an, punându-i să mînânce lăcuste în deșert, în pustie. Lăsați-i să mănânce câte o înghețată din când în când, de dragul meu dacă nu de dragul lor. Spune-i: „Băiete, asta-i înghețata pe care bunu-tu n-o mai poate mânca pentru că are diabet. Copile, hai să te duc la Grădina Zoologică astăzi. Să citim împreună o carte.”. Învățați-i pe copii să retrăiască bucuria familiei. Nu vă mai ascundeți după deget. Mințiți! Nu școala educă copiii. Școala beneficiază de efortul unei familii întregi, iar familia este alcătuită nu numai din tata și mama. Sper că tata și mama vor mai alcătui familii pentru o perioadă de timp măcar. Ci toți ceilalți din jur suntem parte integrantă a educației copilului.

Asta este o carte pe care-am reușit s-o strâng între coperți, care se cheamă Pedagogia poveștii, în care făcând analiza poveștii Capra cu trei iezi, Harap-Alb și Fata moșului și fata babii, explic ce însemna capacitatea universală a satului românesc de a-și crește oamenii. Uitați-vă la Harap-Alb. Este un tip educat de tot ce zboară sau nu zboară, de tot ce vorbește, de tot ce atinge, pentru că pentru numele lui Dumnezeu, educația e tot. Zâmbetul, cântecul păsărilor, cursul apelor sau frâna vecinului care înjură, fumatul din colț al cât unui pezevenghi, mirosul dis de dimineață a cât unui supărat, toate alcătuiesc un univers pe care copilul caută să-l priceapă și-l dorește, și-l iubește. Nimeni nu poate fi urât câtă vreme este educat.

Noi ne urâm elevii câteodată. Le-am dat testul, n-au știut să scrie. Gândiți-vă, dar simulările domnule, ce grav! La simulările pe care noi le-am dat copiilor la școală, copiii n-au fost niște simulanți buni. Auziți cum sună să dau unui copil simulare? Cu cât simulezi mai mult, cu atât îi strici creativitatea, îi strici până la urmă concurența loială cu valoarea sa umană. Îl transformi într-un fel de Dinu Păturică care se strecoară către prim-ministru, către tot felul de alte funcții. Că s-a observat, în România dacă ai xerox acasă, e perfect. Nu contează ce scrii, când scrii, cine te coordonează. Contează să scrie. Ne tot ascundem după deget de douăzeci de ani. Adevărul este limpede. Ne-am bătut joc de școală și profesori în permanență și-acum facem pe reformatorii.

Îndrăznesc să spun că avem nevoie exact de ceea ce spunea Părintele Stăniloaie în anii ’70, când constata ce se întâmplă în teologia românească și nu doar românească, cea ortodoxă în general. Înapoi la părinți, la părinții învățământului, la părinții bisericii, la părinții fără alternativă ai culturii educaționale pe care îi avem astăzi la îndemână. Sigur că școala oferă niște lecții foarte bune societății, dar cine să stea să vadă?!

Ca de exemplu, atunci când e un copil bolnav, primele fonduri sociale culese pentru bolnavi, nu le-au făcut televiziunile, le-au făcut copiii în școală. N-am să uit cât trăiesc eu, cum copii de la un liceu de la noi din Sibiu, un colegiu, au strâns bani pentru o colegă care se apropia de moarte. Erau convinși că nu vor strânge toți banii până când colega lor avea să moară și-așa a fost. Au terminat suma pentru operație în momentul în care fata era deja stinsă. Dar cu banii aceea s-au dus mai departe și au ajutat altă familie. Pentru că ce-au învățat copiii: ce strângi pentru ajutorarea aproapelui, nu are nume. Are un aproape care tot timpul este dispus să lupte.

Fragment din conferința „Familia, casa sufletului copilului. Educația în iubire”. Evenimentul a fost organizat de către Asociația „Prorelis”, în data de 12 mai 2016, şi l-a avut ca invitat pe Părintele Constantin Necula.

Vă recomandăm să urmăriţi înregistrarea completă a conferinţei, aici.

De la același autor

Ultimele din categorie