Bunicul Nicolae a dus o viaţă liniştită şi cumpătată. De aceea, la adânci bătrâneţi, avea faţa ru­menă, iar părul îi era în întregime alb. Când şi-a serbat pentru a optzecea oară ziua de naştere, copiii săi s-au adunat în jurul lui ca să îl sărbătorească şi să îi ureze multă sănătate.

După fii, a venit rândul nepoţilor, care i-au pus pe cap o cunună de crini albi ca părul lui şi de tran­dafiri rumeni ca obrajii.

Atunci bătrânul, mulţumindu-le, le-a zis:

- Cununa este frumoasă şi-mi place mult. Dar cea mai frumoasă cunună a părinţilor şi a bunici­lor este să aibă copii şi nepoţi care să semene tradafirului prin frumuseţe şi crinului prin curăţia și nevinovăţia inimii lor. Nu avem pe cine să punem să picteze această cunună de flori şi să scrie în mijlocul ei cuvintele următoare; voi însă să pecetluiţi în inimile voastre şi să le spuneţi şi altora spre amintire.

(În căutarea bucuriei. Povestiri pentru copii, părinți și bunici, Editura Sophia, București, 2009, p. 44)