Creştini copţi executaţi în Libia

Religia în lume

Creştini copţi executaţi în Libia

    • Creştini copţi executaţi în Libia
      Creştini copţi executaţi în Libia

      Creştini copţi executaţi în Libia

Şase dintre cei şapte creştini arestaţi au fost duşi în deşertul libian, acolo unde au fost executaţi. Se pare că cel de al şaptelea a murit în timpul detenţiei. Acesta suferea de diabet, iar oficialii închisorii au refuzat să îi acorde tratamentul vital pentru supravieţuire.

Jurnalistul Raymond Ibrahim, dar şi Religion Today.com au relatat ultimele evenimente din Libia, o ţară aflată în plină tranziţie. Conform legii Sharia, după care se coordonează statul conservator islamic libian, este strict interzisă predicarea unei alte religii decât mahomedanismul. Legea este în vigoare, deşi în această ţară îşi desfăşoară activitatea o întreagă eparhie ce ţine jurisdicţional de Biserica Coptă din Egipt – o comunitate care numără aproximativ un milion de credincioşi.

Drama este legată de faptul că aceşti creştini, conform legii islamice din Libia, nu mai au voie să-şi boteze copiii, considerându-se că prin acest act propovăduiesc credinţa creştină. Soluţia a fost una de compromis, majoritatea nou născuţilor fiind botezaţi în Egipt, cu preţul unei călătorii periculoase şi obositoare pentru micuţi.

În acest context, în ziua de 10 februarie au fost arestaţi şapte creştini copţi, sub acuzaţia că au predicat credinţa creştină şi că au avut tentative de convertire a musulmanilor la religia lui Hristos. Timp de câteva zile nu s-a ştiut nimic de soarta celor şapte libieni, deşi nenumărate foruri internaţionale au făcut presiuni pentru eliberarea lor. Dimineaţa zilei de 25 februarie a adus cu sine trista veste că au fost găsite şase trupuri la 20 de mile de închisoarea naţională Benghazi. Şase dintre cei şapte creştini arestaţi au fost duşi în deşertul libian, acolo unde au fost executaţi. Se pare că cel de al şaptelea a murit în timpul detenţiei. Acesta suferea de diabet, iar oficialii închisorii au refuzat să îi acorde tratamentul vital pentru supravieţuire.

Citește despre: