O altfel de Bobotează – Etiopia Timkat Festival

Religia în lume

O altfel de Bobotează – Etiopia Timkat Festival

    • O altfel de Bobotează – Etiopia Timkat Festival
      O altfel de Bobotează – Etiopia Timkat Festival

      O altfel de Bobotează – Etiopia Timkat Festival

    • O altfel de Bobotează – Etiopia Timkat Festival
      O altfel de Bobotează – Etiopia Timkat Festival

      O altfel de Bobotează – Etiopia Timkat Festival

În Etiopia, oficial a doua cea mai săracă țară a planetei noastre, Botezul Domnului are caracter de zi națională. Este cel mai important eveniment al anului! Totul se învârte în jurul sărbătorii Timkat. Nu putem să nu ne întrebăm... Cum a fost posibil acest lucru? Cum de ritul liturgic bizantin a pierdut această comoară?

Sărbătoarea Botezului Domnului este una din cele mai vechi ocazii de prăznuire și bucurie ale Sfintei Biserici. Încă de la sfârșitul secolului I, Sfântul Iustin Martirul și Filosoful vorbea, în Apologia I, despre celebrarea euharistiei, cu ocazia sărbătorii Botezului Domnului. În următoarele secole, caracterul festiv al acestui praznic s-a accentuat, având loc adevărate procesiuni liturgice.

În primele trei secole, sub numele general de Epifania, erau identificate evenimentele legate de arătarea în lume a Mântuitorului Iisus Hristos. În această perioadă, locul central îl ocupa praznicul Botezului Domnului, eveniment dedicat manifestării văzute a Sfintei Treimi în lume.

În perioada bizantină a avut loc conturarea a două sărbători distincte: Nașterea Domnului și Botezul la râul Iordan.

Din izvoarele istorice înțelegem că ziua de 6 ianuarie era un eveniment ce unea Altarul cu Tronul. Pe orizontală, era o sărbătoare ce unea Biserica și puterea imperială, într-o singură serbare. Pe verticală, era împreuna bucurie a Cerului și a pământului. Drumuri presărate cu flori, procesiuni și pelerinaje, făclii aprinse, tămâie, veșminte luminate, imne liturgice, cler și popor, prezența întregii familii imperiale alături de patriarhul capitalei – așa arăta un tablou descris din sursele bizantine, o lume de mult timp apusă…

Supraviețuirea fastului bizantin al Bobotezei

Astăzi, sărbătoarea Botezului Domnului nu se deosebește prea mult de celelalte praznice din cultul liturgic. Procesiunea de abia mai supraviețuiește, ici și colo, din pricina factorilor urbani și sociali. Există însă, undeva, în lume, un loc în care această sărbătoare a moștenit fastul, sacralitatea și importanța de care se bucura în perioada secolelor IV-V.

În Etiopia, oficial a doua cea mai săracă țară a planetei noastre, Botezul Domnului are caracter de zi națională. Este cel mai important eveniment al anului! Totul se învârte în jurul sărbătorii Timkat. Nu putem să nu ne întrebăm... Cum a fost posibil acest lucru? Cum de ritul liturgic bizantin, ortodox a pierdut această comoară?

Aflată la mii de kilometri depărtare de Constantinopol, Etiopia – inima creștinismului răsăritean –  a moștenit fastul ritului bizantin și l-a păstrat, până astăzi. Creștinismul etiopian, aflat într-o mare islamică, rezistă de mai bine de 1700 de ani. Astăzi, Biserica Tawedwo Etiopiană are aproximativ 50 de milioane de credincioși, număr ce reprezintă 60% din populația țării.

Deși sunt extrem de săraci, evlavia acestor oameni se manifestă liturgic. Biserica este totul în Etiopia: spiritualitate, educație și protecție socială. Până în ziua de astăzi, liturghia nu este începută fără a fi prezent la slujbă și ultimul membru al comunității. Vorbim, așadar, despre un adevărat popor liturgic!

Botezul Domnului – sărbătoare națională

În Etiopia, totul are valență liturgică, eclezială. Însă, momentul care unește întreaga suflare este marele praznic al Botezului Domnului – Timkat. Întregul fast este legat de momentul procesiunii cu Tabot-ul, ce se păstrează în Sfântul Altar. Botezul Domnului este singurul moment din an în care acest obiect sacru este arătat poporului. Este semnul prezenței divine, Dumnezeu se arată întregului neam, prin intermediul lui.

Tabot-ul este cel mai important obiect liturgic în cultul etiopian, fără de care nu se poate săvârși dumnezeiasca Liturghie, chiar dacă biserica este sfințită. Practic, el reprzintă o cutie în care se păstrează tâslat-ul, o placă de lemn sau marmură pe care, pe o parte este decalogul și numele lui Dumnezeu, scris cu caractere grecești și trei litere ebraice. Pe partea cealaltă, este reprezentat chipul sfântului al cărui hram îl poartă biserica, un scurt istoric și numele ctitorului principal.

Cu ocazia Botezului Domnului, obiectul sacru este purtat deasupra capului de către preoți, iar credincioșii se apleacă cu multă evlavie în fața lui. Totul se desfășoară după o rânduială precisă. Procesiunea pleacă de la catedrala din Addis Abeba, unde se întâlnesc Abuna – adică Patriarhul și președintele țării, însoțit de întregul corp diplomatic.

Procesiunea o deschid cântăreții sacri, care cântă zema – considerată, după tradiția etiopiană,  muzică de origine îngerească. Urmează daptares sau dansatorii sfințiți, care acompaniază cu toiegele lor muzica procesiunii. După dansatori, își fac apariția „patrioţii”, îmbrăcaţi în costume tradiţionale şi înarmaţi cu arme locale. Sunt urmaţi de muzicanţii profani, cu harfe şi trâmbiţe, apoi de copii îmbrăcaţi în veşminte albe, împodobite cu clopoţei.

De aici începe partea sacră a procesiunii. Un diacon poartă icoana Botezului Domnului, în timp ce un alt diacon, în semn de mare cinste, ţine „umbrela de aur” deasupra icoanei. Cei doi sunt urmaţi de grupul de preoţi, care poartă Sfânta Cruce şi cădelniţa. Ultimul din acest grup este preotul protos, care duce deasupra capului Tabot-ul , în timp ce un diacon îl acoperă cu o umbrelă de procesiune.

În spatele Tabotu-lui merg Abuna şi președintele, reprezentanţii lui Dumnezeu în lume. Ultimii sunt din nou daptares, cu timpane, ţimbale şi trâmbiţe, executând dansuri rituale, imitaţi de poporul ce se alătură din toate părţile. Procesiunea se încheie la o altă biserică din oraş, în care credincioşii se adună pe familii şi participă la o masă tradiţională comună.

Totul e de un fast și de o strălucire care te duc cu gândul pe străzile Constantinopolului, alături de Sfântul Ioan Gură de Aur și de basileii bizantini. Totul e o comoară – pe care noi am pierdut-o demult. Cu toate acestea, comoara este încă deținută de o țară de la capătul lumii, în care sărăcia și bolile sunt la ele acasă.

Citește despre: