Lumină şi har peste Biserica „Sfântul Nicolae“ din Buhuşi

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Lumină şi har peste Biserica „Sfântul Nicolae“ din Buhuşi

Credincioşii din Buhuşi şi din alte părţi ale ţării au venit duminică, 28 septembrie 2014, în număr mare la Biserica „Sfântul Nicolae“ din oraş. Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul a resfinţit cu acest prilej locaşul de închinăciune. După momentul târnosirii, oamenii au avut posibilitatea să treacă prin Sfântul Altar, după ce mai întâi au sărutat racla în care se află fragmente din moaştele mai multor sfinţi ai Bisericii Ortodoxe.

Oraşul Buhuşi a fost pentru câteva zile gazda unor manifestări religioase de amploare prilejuite de resfinţirea Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae“. Târnosirea sfântului locaş de către Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a reprezentat încununarea eforturilor depuse în ultimii ani de enoriaşii păstoriţi de părintele paroh Vasile Cozma, care este şi protopop al Protopopiatului Buhuşi. Cu două zile înainte de marele eveniment religios, PS Ioachim Băcăuanul a adus de la Catedrala arhiepiscopală racla în care se află fragmente din moaştele mai multor sfinţi ai Bisericii Ortodoxe, copia icoanei Maicii Domnului - Pantanassa şi un veşmânt care a acoperit pentru o perioadă moaştele Sfintei Parascheva. Bucuria resfinţirii locaşului de închinăciune a fost trăită de peste 3.000 de credincioşi, dar şi de autorităţile centrale, judeţene şi locale. „Ne-am adunat pentru slujba de resfinţire a Bisericii Sfântului Nicolae, care se va îmbrăca în haină de lumină şi de har. Mulţumim pentru florile recunoştinţei şi pâinea dragostei cu care ne-aţi întâmpinat. Binecuvântând ofrandele ospitalităţii româneşti am binecuvântat toată suflarea care aparţine acestui ţinut binecuvântat de Dumnezeu“, a menţionat PS Ioachim Băcăuanul, care a mulţumit tuturor celor care au sprijinit lucrările de restaurare la catedrala oraşului Buhuşi.

„Crucea Moldavă“ pentru preotul paroh Vasile Cozma

După târnosirea bisericii, ierarhul de la Roman a explicat celor prezenţi semnificaţiile teologice şi liturgice ale acestui moment, amintind totodată de evenimentul din anul 1947, când, în perioada secetei, care a cuprins întreaga ţară, racla cu moaştele Cuvioasei Parascheva a trecut pe la Buhuşi. În cadrul Sfintei Liturghii, oficiată pe podiumul special amenajat în curtea bisericii, preotul Eduard Cozma, profesor la Liceul Teologic Ortodox „Episcop Melchisedec“ din Roman şi slujitor la Biserica „Sfântul Nicolae“ din Bacău, a fost hirotesit duhovnic. În continuare, a avut loc o nouă etapă a proiectului „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi“, derulat pe tot cuprinsul Eparhiei Romanului şi Bacăului. În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi, Preasfinţitul Părinte Ioachim a apreciat „lucrarea dinamică ce oglindeşte o Biserică vie în care Dumnezeu este prezent“. „Văd în frăţiile voastre Biserica statornică ce va fi dusă mai departe de tinerii entuziaşti prezenţi aici. Textul Evangheliei de astăzi (n.r. duminică) ne vorbeşte despre puterea cuvântului lui Dumnezeu ce cheamă pe om, ce zideşte pe om şi îl integrează în Biserica Sa. Acest cuvânt rămâne valabil peste timp şi are putere restauratoare. Noi suntem Biserica vie, spirituală, suntem cărămizi vii la acest edificiu în care cuvântul lui Dumnezeu restaurează şi dă speranţă“, a spus Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

Părintele paroh Vasile Cozma a amintit câteva date istorice despre Biserica „Sfântul Nicolae“, apoi a primit din partea Preasfinţitului Părinte Ioachim Băcăuanul „Crucea Moldavă“. După cum ne-a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, persoanele care au sprijinit lucrările de construcţie au primit distincţii de vrednicie. Locuitorii oraşului Buhuşi, dar şi din diferite colţuri ale Moldovei au venit la Catedrala „Sfântul Nicolae“ în număr mare pe tot parcursul zilei de duminică pentru a se închina în Sfântul Altar şi la racla cu sfintele moaşte de la Roman.

 

Scară către cer în Dămieneşti, Protopopiatul Bacău

Biserica cu hramurile „Sfânta Treime“ şi „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Parohia Dămieneşti, Protopopiatul Bacău, judeţul Bacău, a fost sfinţită sâmbătă, 27 septembrie, de Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Sfinţirea locaşului de închinăciune a încununat visul de aproape un veac al creştinilor din acest sătuc care şi-au dorit „o scară către cer“. „Începutul zidirii acestui sfânt locaş leagă numele preotului Radu Ioan şi de cel al domnului Nicolae Borulea, care a donat terenul. După îmbolnăvirea părintelui Radu Ioan şi mutarea sa la cele veşnice, i-a urmat fiul său, preotul Alexandru Gabriel Radu, care, în pofida tinereţii sale, a înţeles dorinţa credincioşilor, continuând sfânta lucrare de consolidare a sufletelor acestora, precum şi zidirea bisericii satului. Părintele Alexandru Gabriel a avut un dar aparte lăsat de Dumnezeu, acela de a fi susţinut, pe de o parte, de către domnul Borulea Gheorghe, iar pe de altă parte, de către distinsul şi cinstitorul de Dumnezeu domnul Aurel Filip. La zidirea şi înfrumuseţarea locaşului şi-au adus contribuţia şi autorităţile locale“, a declarat preotul Costică Busuioc, protopop al Protopopiatului Bacău.

Citește despre: