Lumina Sfântă va fi adusă în România pentru al unsprezecelea an consecutiv

Patriarhia Română

Lumina Sfântă va fi adusă în România pentru al unsprezecelea an consecutiv

Lumina Sfântă va fi adusă anul acesta în România pentru a unsprezecea oară cu prilejul sărbătorii Învierii Domnului Iisus Hristos.

Tradiţia a fost instituită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în anul 2009. De atunci, în fiecare an o delegaţie a Patriarhiei Române participă la ceremonialul de la Mormântul Domnului şi aduce Lumina Sfântă în România.

Cu ajutorul delegaţiilor eparhiale venite pe Aeroportul Henri Coandă în seara zilei de 27 aprilie 2019, Lumina Sfântă va ajunge la credincioşii români din ţara noastră în noaptea de înviere.

Ceremonialul pogorârii Sfintei Lumini

Ceremonia pogorârii Sfintei Lumini constituie, până astăzi, un eveniment religios de maximă importanţă pentru Biserica Ortodoxă. Ceremonialul începe în dimineaţa Sâmbetei Mari şi are anumite etape. Se sting toate candelele dinăuntrul Bisericii, iar Mormântul lui Hristos este pecetluit cu ceară curată.

În jurul orei 12:00 în Biserică intră Patriarhul grec-ortodox şi începe tradiţionala procesiune, care constă în înconjurarea de trei ori a Sfân­tului Mormânt.

După procesiune se despecetluieşte Mormântul şi schevofilaxul (cleric care are în grija sa obiectele și veșmintele liturgice, în principal, dar și toate celelalte obiecte prețioase sau sacre din tezaurul bisericii) duce în interior candela „neadormită” stinsă, care urmează să se aprindă de la Sfânta Lumină. În continuare, Patriarhul Ierusalimului rămâne îmbrăcat numai cu un stihar alb.

După ce ia patru mănunchiuri de câte 33 de lumânări fiecare, intră în Mormânt. Împreună cu el intră şi reprezentantul armenilor, care are dreptul să stea în încăperea de dinaintea încăperii cu Sfântul Mormânt, de unde îl urmăreşte pe patriarh.

Înăuntrul Mormântului propriu-zis, patriarhul citeşte în genunchi rugăciunea specială şi îl roagă pe Iisus Hristos să dăruiască Lumina ca binecuvântare şi sfinţire pentru oameni. Apoi, în urma rugăciunii, lumina sfântă se arată şi se răspândeşte în Biserică. În acelaşi timp aprinde şi candela „neadormită” din lăuntrul Mormântului.

Ceremonia se între­geşte cu ieşirea Patriarhului şi împărţirea flăcării sfinte credincioşilor.

[1] Informaţii extrase din volumul Sfânta Lumină – Minunea din Sâmbăta Mare de la mormântul lui Hristos semnat de Haralambie K. Skarlakidis.

Sursa: basilica.ro

Citește despre: