Embrionul uman nu este protejat din punct de vedere juridic, acest lucru fiind necesar pentru păstrarea demnităţii, a dreptului la viaţă şi a integrităţii fiinţei umane. Viziunile anti-avort au existat de-a lungul istoriei în întreaga lume, venind în special din partea bisericii, iar în ultimii 50 de ani, odată cu liberalizarea şi emanciparea individuală, au apărut şi instituţii oficiale care luptă pentru viaţă. Situaţia mişcării pro-life în Europa este din ce în ce mai complexă şi mai provocatoare, deşi nimeni nu poate contesta creşterea numărului de susţinători şi activişti.

27 de state nu pot duce o singură luptă

În momentul de faţă, o slăbiciune importantă în lupta pentru viaţă o constituie lipsa unei mişcări unitare. Dar ar fi aproape imposibil, având în vedere faptul că Uniunea Europeană este constituită din 27 de state autonome, în care se vorbesc 23 de limbi diferite. Consiliul Europei, organism ce încearcă să dezvolte principii democratice ce au la bază tratate de drepturi europene, cuprinde 47 de state, incluzând Rusia, majoritatea având cel puţin o organizaţie pro-life activă.

Diversitatea grupurilor adesea duce la o colaborare efectivă superficială, neavând aceleaşi tactici sau metode de funcţionare şi acţionare. Într-o vedere de ansamblu, organizaţiile pro-life se împart în două mari categorii: cele care încearcă să prevină avortul prin consiliere şi diverse alte servicii şi cele orientate spre schimbările politice. Foarte puţine sunt organizaţiile menite să educe şi să sprijine tinerii. În general, mişcările pro-life din Europa împărtăşesc aceleaşi scopuri, dar colaborează foarte puţin între ele. Piedicile, însă, sunt aceleaşi pentru toţi. Una dintre ele ar fi de ordin politic, dat fiind faptul că politicienii Europei nu au pe lista lor de priorităţi eradicarea avortului. Principalul motiv, invocat de militanţii pro-life, este strâns legat de diminuarea valorilor tradiţionale şi căderea moralităţii sexuale în Europa în ultimii 50 de ani.

La polul opus mişcării pro-life sunt mişcările pro-choice. În timp ce militanţii pentru viaţă încearcă să producă o schimbare în bine în societate, există şi demersuri care apără dreptul femeilor la avort şi luptă pentru maximizarea drepturilor legale ale mamelor, fără a ţine cont de moralitate sau principii religioase. Aceste mişcări au început cu mult înaintea celor de apărare a vieţii, având ca urmare ceea ce se întâmplă astăzi şi anume o libertate extremă în ceea ce priveşte responsabilitatea mamei asupra copilului. Fără o încadrare legislativă a fătului înainte de naştere, viziunea militanţilor pro-avort este aceea că bebeluşul nu are drepturi atâta timp cât se află în pântecele mamei, iar ideea care le direcţionează activitatea este aceea că dreptul la avort este absolut necesar într-o societate care are pretenţia ca femeile să susţină financiar şi emoţional creşterea unui copil, în timp ce sunt mult mai prost plătite decât bărbaţii. Astfel, decizia de a duce o sarcină până la capăt trebuie să fie doar a femeii, nu a guvernului, nici a părinţilor, a partenerului de viaţă sau a bisericii.

În anul 1957, în România a fost legalizat avortul la cerere. Potrivit unor date emise de Centrul de Statistică al Ministerului Sănătăţii, în următorii 50 de ani s-au înregistrat peste 22 de milioane de avorturi oficiale, ceea ce înseamnă, în medie, trei avorturi făcute de fiecare femeie. În anii 50, când influenţele sovietice erau foarte puternice, emanciparea femeii s-a concretizat prin campanii ample de propagandă pentru avort. În anul 1966 s-a stabilit un decret prin care femeia era obligată să dea naştere copilului dacă rămânea însărcinată, cu excepţia cazurilor în care avea probleme de sănătate, avea peste 40 de ani sau avea deja patru copii acasă. Această lege a scăzut numărul de avortulri oficiale, dar a dus la moartea multor mame care au apelat la diverse metode tradiţionale pentru a scăpa de copilul nenăscut.

Embrionul uman este „unul dintre noi”

În România, o ţară preponderent ortodoxă, demersurile în lupta pentru viaţă s-au născut ca ceva firesc într-o societate în care libertatea în gândire a dus la grave abateri de la viaţa creştină. Dintre organizaţiile care militează pentru drepturile copilului, cea mai extinsă este Asociaţia „Pro-vita pentru născuţi şi ne-născuţi”, cu filiale în Bucureşti şi în alte oraşe din ţară, care susţine dreptul la viaţă al oricărei fiinţe umane, de la concepţie până la moartea naturală şi care desfăşoară diverse activităţi umanitare, de consiliere şi de educare şi informare. O altă organizaţie care împărtăşeşte aceleaşi principii şi scopuri este ProVita Iaşi, care este, de altfel, singura instituţie de acest fel din România ce face parte din structura bisericească, făcând parte din organizarea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Potrivit unui studiu făcut de Institutul pentru Politici Publice la sfârşitul anului 2012, România se află pe locul cinci la nivel european şi pe locul 6 la nivel global în ceea ce priveşte numărul anual de sarcini nedorite întrerupte. Mai exact, între 350 şi 400 de femei recurg zilnic la avort, ajungându-se la peste 100 de mii de avorturi anual. Acelaşi raport menţionează faptul că, anual, statul român alocă 5 milioane de lei pentru avorturi, fără a demara vreo acţiune care să vizeze prevenţia fenomenului negativ de creştere a numărului de avorturi. Acelaşi lucru se întâmplă în foarte multe ţări, unde embrionul nu este considerat fiinţă umană. Într-o încercare de a stopa astfel de finanţări, în luna ianuarie a acestui an, la nivel european, a fost lansată o campanie, numită „One of us”, coordonată de lideri politici din douăzeci de ţări europeene, care solicită Uniunii Europene recunoaşterea faptului că viaţa începe în momentul concepţiei. De asemenea, campania, promovată şi în România sub denumirea „Unul dintre noi”, încearcă să stabilească o bază etică la nivel european, prin care să se interzică susţinerea financiară din partea statului, fie ea şi parţială, a activităţilor care presupun distrugerea embrionului uman, în special în domeniul cercetărilor.

Uniunea Europeană nu are puterea legislativă necesară pentru a stabili legi cu privire la avort, însă potenţialul iniţiativei acesteia este foarte mare, putându-se ajunge la o interzicere concretă a politicilor Uniunii care presupun distrugerea vieţii, idiferent de gradul ei de dezvoltare. Totuşi este necesară strângerea unui milion de semnături, în cel puţin 7 din cele 27 de state europeene, până în luna noiembrie, pentru ca această iniţiativă cetăţenească să fie valabilă în faţa Comisiei Europeene, pentru a putea propune o anumită lege. Această petiţie a câştigat deja foarte mulţi susţinători din rândul organizaţiilor religioase, politicienilor şi liderilor sociali din toată Europa, care consideră că embrionul uman este „unul dintre noi”. Însă, mai este necesară implicarea multor persoane pentru a se atinge numărul minim de semnături şi orice persoană cu vârsta de peste 18 ani îşi poate arăta sprijinul accesând https://ec.europa.eu/citizens-initiative/ECI-2012-000005/public/index.do?lang=ro şi completând formularul electronic.