În istoria omenirii, cu greu s-ar găsi pagini mai vii şi mai instructive decât acelea ale profeţilor evrei. Miile de ani care au trecut nu au diminuat cu nimic forţa operei lor, ci dimpotrivă, odată cu trecerea timpului, ideile profeţilor sunt mai actuale, mai influente, capabile să aducă tot mai multă lumină în rezolvarea problemelor societăţii contemporane. Aceasta se explică prin faptul că omenirea rămâne aceeaşi în năzuinţele ei fundamentale. Ea tinde mereu spre Dumnezeu, luptă pentru dreptate şi libertate. Pe de altă parte, păcatele criticate de profeţi au rămas, în esenţă aceleaşi, chiar dacă astăzi au o viteză de răspândire uriaşă din cauza propagandei mediatice şi sunt mai greu de eliminat.

Din contextul cuvântărilor profetului Isaia, pe care îl sărbătorim pe 9 mai, rezultă că în societatea vremii sale aveau loc evidente transformări sociale, culturale şi de mentalitate. Ca întotdeauna, bunăstarea aduce cu sine luxul şi extravaganţa. Într-o societate ahtiată de acumularea bogăţiei prin orice mijloace, bunurile nu mai erau distribuite cu onestitate, spre deznădejdea celor asupriţi, care îşi puneau speranţe în cei care trebuiau să distribuie dreptatea: Voi, voi aţi pustiit via mea şi prada luată de la cei sărmani se află în casele voastre. Pentru ce aţi zdrobit pe poporul Meu şi aţi sfărâmat faţa celor sărmani?...Vai vouă, care grămădiţi casă lângă casă şi ţarini lângă ţarini până nu mai rămâne nici un loc, ca să fiţi voi stăpânitori în ţară (Isaia 3, 14-15; 5,8).

Femeile mondene

Cu o ironie încărcată de dispreţ, cuvântul profetului Isaia se îndreaptă împotriva femeilor bogate din Israel, care, prin luxul şi viaţa afişată, asupresc viaţa celor săraci. Prin felul lor opulent de a trăi, aceste femei contribuie la asuprirea micilor proprietari, exercitată de bărbaţii lor dornici să le satisfacă toate cerinţele unei vieţi cât mai mondene. După intrarea și stabilirea în Canaan, în urma contactului cu popoarele păgâne, israeliții au împrumutat unele obiceiuri de la aceștia, precum luxul exagerat și podoabele, obiceiuri specifice idolatrilor.

Astfel, Isaia se arată revoltat de luxul și mândria lor exagerată: Și mai zice Domnul: Pentru că fiicele Sionului sunt atât de mândre şi umblă cu capul pe sus şi cu priviri obraznice, cu paşi domoli, cu zăngănit de inele la picioarele lor, Domnul va pleşuvi creştetul capului fiicelor Sionului, Domnul va descoperi goliciunea lor. În ziua aceea va lua Domnul toate podoabele: inele, sori, luniţe, cercei, brăţări, văluri, cununi, lănţişoare, cingătoare, miresme, talismane, verigi de nas, veşminte de sărbătoare, mantii, şaluri, pungi, oglinzi, pânzeturi subţiri, turbane şi tunici. Atunci va fi în loc de miresme, putreziciune, şi în loc de cingători, frânghie, în loc de cârlionţi făcuţi cu fierul, pleşuvie, în loc de veşmânt preţios, zdrenţe, şi în loc de frumuseţe, pecete de robie (Isaia 3, 16-24).

Suflete goale în trupuri goale

Ca și în ziua de astăzi, atitudinea arogantă a femeilor era evidentă din îmbrăcămintea pompoasă și mișcările lascive, precum și din modul provocator de a merge. Această imagine a înaltei societăți atrăgea atenția către aceste femei și comunica importanța lor. Felul în care își țineau capul arăta un aer sofisticat, în timp ce ele se uitau cu dispreț la clasele de jos. Aceste adevărate reprezentații exprimau o inimă mândră, pe care Dumnezeu nu o iubește.

Din cauza aceasta, El era hotărât să elimine tot ceea ce le făcea frumoase pe aceste femei și să le lase dezbrăcate, umilite și rușinate. Deși nu se menționează cum se va realiza aceasta, unii comentatori sunt de părere că umilința ar fi fost aceea din timpul războiului, când cei învinși erau tratați cu sălbăticie. În loc să arate ca niște regine, cum le era statutul de adevărate fiice ale lui Dumnezeu, aceste femei umilite vor arăta într-un mod oribil, exemplificând pedeapsa pe care Dumnezeu o va aduce asupra acelora care sunt stăpâniți de slavă deșartă.

Impactul devastator al pedepsei lui Dumnezeu pentru mândrie, se vede în catalogul lucrurilor ce vor fi luate de la aceste femei mândre: „inele, sori, luniţe, cercei, brăţări, văluri, cununi, lănţişoare, cingătoare, miresme, talismane, verigi de nas, veşminte de sărbătoare, mantii, şaluri, pungi, oglinzi, pânzeturi subţiri, turbane şi tunici”. Deși nu putem ști exact cum arăta fiecare dintre aceste obiecte, subiectul principal este acela că Dumnezeu va face să dispară tot ceea ce aceste femei foloseau pentru a arăta că sunt importante. Toate acele obiecte care li se pare că le aduc o anumită importanță vor fi fără nicio valoare, căci adevărata bogăție nu este una exterioară, ci una interioară, adică o inimă plină de iubire față de Dumnezeu.

Șapte femei după un bărbat

În continuare, se arată că umilința va fi însoțită și de rușinea de a nu avea un soț. Războiul ce avea să vină, avea să lase în urmă mulți morți din rândul bărbaților, încât șapte femei vor urmări un bărbat pentru a-l convinge să le fie soț: În ziua aceea şapte femei se vor certa pentru un singur om, zicând: Noi vom mânca pâinea noastră şi vom purta veşmintele noastre. Nu cerem altceva decât să purtăm numele tău. Ridică ocara noastră! (Isaia 4, 1). În condiții normale, bărbatul era cel care trebuia să caute femeia și să îi ofere ceea ce este necesar pentru nevoile ei fizice, dar în acest caz femeile vor fi atât de disperate încât vor fi dispuse să îl împartă cu alte femei și nu vor pretinde sprijin material, doar pentru a evita rușinea de a nu avea soț și copii.

Un „NU” categoric, asemănător celui rostit de profet faţă de luxul şi bogăţia contemporanilor săi, hotărâţi să trăiască doar pentru a mânca, suntem și noi chemați să rostim, în fața noilor forme de lux şi bogăţie, adunate pe căi necinstite. Dumnezeu ne cere să ducem o viaţă raţională, conştienţi fiind de faptul că toate bogățiile pe care omul și le adună pe pământ sunt trecătoare și pot fi furate de către alții, însă bogăția pe care ne-o putem aduna în ceruri, nu este perisabilă și se află în cea mai mare siguranță: Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură. Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură(Matei 6, 20).