Sfântul Proroc Isaia era de neam din Ierusalim și se trăgea din seminția împăraților iudei. El era fiul lui Amos, nu al Prorocului Amos, pentru că Prorocul Amos era de neam tecuntean și păstor de dobitoace, fiind cinstit între sfinții proroci; iar nu ierusalimnean din casă împărătească. Iar Amos, tatăl lui Isaia, nu era numărat între sfinții proroci și era dintre rudeniile împăratului Ierusalimului, frate bun cu Amesie, împăratul iudeu.

Isaia, fiul lui, crescând în frica lui Dumnezeu și învățându-se în legea Domnului, după ce a ajuns la vârsta cea desăvârșită, s-a însoțit cu o femeie după lege și a născut fiu, precum singur zice de aceasta: M-am apropiat de prorociță, adică de soția mea, cea luată din ceata fecioarelor pentru împreună viețuire; care, până la vremea nunții slujea în biserica Domnului, cu fapte bune și sfinte, deprinzându-se a se ruga neîncetat lui Dumnezeu, și se învrednicise de darul prorociei, pentru viața ei cea plăcută Lui. Ea este numită prorociță pentru două lucruri: întâi pentru că este soție de proroc, iar al doilea pentru că și ea însăși a luat darul prorociei de la Dumnezeu. Și a zămislit în pântece de la bărbatul său, prorocul Isaia, și a născut fii.

Și iarăși Isaia zice:Iată eu și pruncii pe care mi i-a dat Dumnezeu. Aici, după înțelegerea tâlcuitorilor, vorbește despre fiii săi cei firești și se pomenește întru prorocia aceluia de Iasuv, fiul lui. Iar fericitul Ieronim spune despre prorocul Isaia, din povestire evreiască, și aceasta: „El a fost, după maică, moș al împăratului Manase, chinuitorul său; pentru că din fiica lui, Ofovia, cea însoțită cu împăratul Ezechia, s-a născut Manase. Sfântul Isaia a început a proroci în împărăția lui Azaria, împăratul Iudeii, care, în Sfânta Scriptură, se numește și Ozia.

Și a fost acel împărat fiul al lui Amesia împăratul și nepot al lui Amos, tatăl lui Isaia. Deci, Sfântul Isaia a prorocit în zilele împă­ratului Azaria, numit și Ozia, fiul lui Amesia, și în zilele împăratului Ioatam, fiul lui Ozia, în zilele împăratului Ezechia, fiul lui Ahaz, în zilele împăratului Ahaz, fiul lui Ioatam, și în zilele împăratului Manase, fiul lui Ezechia, de la care a și pătimit.

Iar cum și ce a prorocit el, este destul de arătat în cartea lui cea prea largă, în care este arătată și viața lui cea plăcută lui Dumnezeu. El a fost atât de bineplăcut lui Dumnezeu, încât s-a învrednicit și a-L vedea pe Acela șezând pe scaun înalt și preaînălțat, Căruia împrejur îi stăteau serafimii cei cu câte șase aripi, strigând: Sfânt, sfânt, sfânt Domnul Savaot; plin este cerul și pământul de slava Lui. Iar când Isaia prorocul a văzut aceasta, s-a umplut de mare spaimă și a zis în sine:O, ticălosul de mine, m-am învrednicit a vedea pe Domnul Savaot cu ochii mei, fiind om, având buze necurate și petrecând în mijlocul poporului, cel ce are buze necurate.

Și s-a trimis la dânsul unul din serafimi, având în mâini un cărbune aprins, pe care îl luase cu cleștele din altar și s-a atins de buzele lui, zicându-i:Iată, s-a atins acesta de buzele tale și va șterge Domnul fărădelegile tale și păcatele tale le va curăți. După aceasta a auzit Sfântul Isaia glasul Domnului, grăind către dânsul:Pe cine voi trimite și cine va merge la poporul Meu? Și a zis Isaia:Iată, eu sunt Doamne. Trimite-mă pe mine!Și l-a trimis pe el Domnul la poporul Său, ca să îndemne pe cei păcătoși la pocăință și să le spună lor cele ce vor să fie, adică multe feluri de pedepse, de nu se vor pocăi; iar de se vor întoarce la Dumnezeu cu pocăință, milă și iertare.

Deci a prorocit Sfântul Isaia despre multe feluri de lucruri, precum și despre robirea Galileei și a Samariei de către asirieni; despre năvălirea lui Senaherim asupra Iudeei, despre stricarea multor țări și cetăți cu multe feluri de războaie; dar, mai ales, a prorocit despre zămislirea și nașterea lui Hristos din Preacurata Fecioară, pentru izbăvirea neamului omenesc. El a zis:Iată, Fecioara va lua în pântece și va naște Fiu și vor chema numele Lui, Emanuel, care se tâlcuiește cu noi este Dumnezeu. Și iarăși:leși-va toiag din rădăcina lui lesei - Preacurata Fecioară -și floare din rădăcina lui va crește - Hristos -și va odihni peste dânsul Duhul lui Dumnezeu- Care din Tatăl iese și spre Fiul Se odihnește. Și iarăși:Prunc S-a născut nouă și Fiul S-a dat nouă, a Cărui stăpânire s-a făcut peste umărul Lui; și se cheamă numele lui, înger de mare sfat. Asemenea a prorocit și despre patimile lui Hristos, zicând:Acesta poartă păcatele noastre și pătimește durere pentru noi. Răpitu-S-a pentru păcatele noastre și a fost muncit pentru fărădelegile noastre și cu rana Lui noi toți ne-am vindecat. Ca o oaie spre junghie re S-a adus și ca un miel fără de glas împotriva celui ce-L tunde pe El; așa nu Și-a deschis gura Sa...

Chiar și despre Crucea lui Hristos mai înainte a vestit, zicând: Slava Libanului va veni la tine, Ierusalime, cu chiparos, cu pevg și cu cedru, ca împreună să preamărească locul cel sfânt al Meu, zice Domnul - și locul picioarelor Mele îl voi preamări. El a mai vestit a doua înfricoșată venire a lui Hristos, zicând:Iată, Domnul va veni ca focul și carele Lui ca viforul, ca să dea cu mânie izbândirea Sa și certarea în văpaie de foc. Căci cu focul Domnului se va judeca tot pământul.

Prorocul Isaia petrecea întru defăimarea lumii; pentru că deși era rudă cu împărații Iudeii și putea să aibă multe bogății și slava lumii acesteia, însă pe toate acelea le-a trecut cu vederea pentru Dumnezeu și petrecea cu soția sa cea plăcută lui Dumnezeu, în sărăcie de bunăvoie și smerenie, în înfrânare mare și în viața cea aspră a trupului. Haina lui era un sac de păr peste trupul gol; una pentru smerenie, alta pentru omorârea trupului, iar alta, ca să dea oamenilor celor păcătoși chip de pocăință și, cu un chip smerit ca acela, să roage pe Dumnezeu pentru dânșii.

Odată a umblat gol trei zile prin mijlocul Ierusalimului, nerașinându-se de mulțimea poporului, nici cinstindu-și neamul său cel bun. Aceasta a facut-o după porunca Domnului; pentru că întru împărăția lui Ezechia, atunci când Sargon, zis și Senaherim, împăratul asirienilor, a venit asupra Iudeei cu putere multă, Ezechia și ierusalimnenii nădăjduiau mai mult spre ajutorul Egiptului și al Etiopiei - pentru că se obișnuiseră iudeii de a câștiga ajutor mai mult de la egipteni și de la etiopieni, decât a cere ajutorul lui Dumnezeu. Atunci Sfântul Isaia a sfătuit pe împărat și pe popor, ca să alerge spre Dumnezeu mai mult decât spre oameni și de la Cel Preaînalt să ceară și să nădăjduiască ajutor; iar nu de la aceia, care singuri nu pot să se apere, pentru că s-a apropiat și risipirea și pierzarea lor. El a prorocit și de pieirea Egiptului și a Etiopiei, care are să vină asupra lor, tot de la același împărat al asirienilor, Senaherim. Și ca prorocia lui să fie încredințată tuturor, a mers gol prin toată cetatea; pentru că s-a făcut către dânsul cuvântul Domnului, zicându-i:Mergi și leapădă sacul de pe mijlocul tău și scoate încălțămintele tale din picioare.

Iar prorocul a făcut așa, umblând gol și desculț trei ani, spunându-le cu cuvintele și arătându-le cu goliciunea sa că se vor goli iudeii de ajutorul Egiptului și al Etiopiei, spre care în zadar se nădăjduiesc și, cum că, cu un chip ca acesta, egiptenii și etiopienii se vor duce în robie goi. Pentru că a grăit Domnul: „Precum a umblat robul Meu, Isaia, gol și desculț, așa va duce împăratul asirienilor pe robiții Egiptului și ai Etiopiei, pe tineri și pe bătrâni, goi, desculți și descoperiți spre rușinea Egiptului".

Prorocul Isaia a mai închipuit cu acea goliciune a sa, goliciunea lui Hristos Domnul nostru, Care a fost dezgolit pe Cruce în privirea tuturor, pe care El a voit a o suferi pentru goliciunea lui Adam, ce a cunoscut-o în rai, după călcarea poruncii lui Dumnezeu.

Prorocia lui Isaia despre Egipt și despre Etiopia s-a împlinit îndată; pentru că Senaherim, împăratul asirienilor, auzind că Terac, împăratul Etiopiei, vine asupra lui, ajutând iudeilor, s-a întors împo­triva lui și, biruindu-l, a supus împărăției sale pământul Egiptului și al Etiopiei; iar după aceea a mers asupra Iudeei, oștindu-se și luând multe cetăți. Și se lăuda că va lua Ierusalimul și pentru aceasta hulea pe Dumnezeul Cel Prea înalt prin voievodul său, Rapsac, pe care îl trimisese cu putere multă asupra împăratului Ezechia.

Prorocul Isaia era și mare făcător de minuni, căci, fiind amenințat Ierusalimul de înconjurarea celor de altă seminție, din cauza lipsei de apă, el, cu rugăciunea sa - precum scriu despre aceasta Sfântul Epifanie și Sfântul Dorotei al Tirului a scos un izvor de apă de sub muntele Sionului. Și s-a numit izvorul acela "Siloam", adică trimis; căci de la Dumnezeu s-a trimis poporului cel însetat acel izvor, pentru proroceștile rugăciuni. Izvorul acela era minunat, pentru că izvora apă numai iudeilor; iar celor de altă seminție se făcea uscat.

Sfântul proroc a izbăvit cu rugăciunea sa cetatea Ierusalimului de înconjurarea barbarilor; pentru că într-o noapte a ieșit îngerul Domnului și a ucis din oastea asirienilor o sută optzeci și cinci de mii. Deci Senaherim, sculându-se dimineața și văzând atâta mulțime de trupuri moarte, s-a înspăimântat și a fugit cu rușine de la Ierusalim și s-a așezat în Ninive, unde a fost ucis de fiii săi. Sfântul Isaia a tămăduit pe împăratul Ezechia de o boală de moarte; și i-a spus aceluia de la fața Domnului, că pentru rugăciunile și lacrimile lui, i se mai adaugă la viață încă cincisprezece ani. Ca și semn de adeverire, în timpul zilei soarele s-a întors înapoi cu zece trepte pe ceasornicul de pe zid.

Deci, ziua aceea a fost mare după asemănare; însă nu după asemănarea acelei zile, în care odată Isus al lui Navi a oprit soarele în loc, când a biruit pe vrăjmași. O minune ca aceasta a înspăimântat toată lumea, încât Merodah Valadan, fiul lui Valadan, împăratul Babilonului, a trimis o scrisoare și soli cu daruri în Ierusalim, la Ezechia, împăratul ludeei, întâi casă-l cerceteze pe el, căci auzise că afost foarte rău bolnav și se sculase; iar al doilea, ca să întrebe de minunea ce se întâmplase, căsoarele s-a întors înapoi și iarăși s-a îndreptat în calea sa, deoarece se făcuse știre despre aceea la împăratul Babilonului, că pentru Ezechia se făcuse acea minune. Iar Ezechia s-a bucurat foarte mult de trimișii împăratului Babilonului și le -a arătat lor toate bogățiile casei sale, care lucrun-a fost plăcut Domnului. Deci, a venit la el Sfântul Proroc Isaia și i-a zis: „Ce au văzut în casa ta bărbații ce veniseră din Babilon?" Ezechia a răspuns: „ Toate câte sunt în casa mea le-au văzut și nu a fost în casă nici un lucru din cămările mele, pe care nu l-ar fi văzut".

Isaia i-a zis: „Ascultă cuvântul Domnului Savaot: Vor veni zile, când babilonienii vor lua toate cele din casa tași toate câte au adunat părinții tăi până în această zi, le vor duce în Babilon și nu vor lăsa nimic; încă vor lua și din fiii tăi pe care i-ai născut și îi vor duce în Babilon, unde îi vor face servitori în casa împăratului Babilonului". Această prorocie a Sfântului Isaia s-a împlinit mai pe urmă, iar împăratul Ezechia s-a sfârșit în pace și a fost îngropat împreună cu părinții săi.

După sfârșitul împăratului Ezechia a luat împărăția ludeei, Manase, Hui lui Ezechia, fiind în vârstă de doisprezece ani și făcând vicleșug înaintea ochilor Domnului. Pentru că, după ce a venit în vârstă desăvârșită, a început a umbla nu după poruncile Domnului, ci după urâciunile păgânești. Fiindcă a zidit capiști idolilor și altar lui Baal și se închina idolilor celor ciopliți, iar casa Domnului a spurcat-o cu jertfe idolești și pe fiii săi i-a trecut prin foc, după cum făceau închinătorii de idoli. Și se îndeletnicea cu vrăji și basme, răzvrătind poporul Domnului și ducându-i pe ei împreună cu sine la închinarea de idoli; iar pe cei ce nu se învoiau la voia lui cea păgânească, îi ucidea. El a vărsat foarte mult sânge nevinovat, până ce Ierusalimul s-a umplut de sânge; pentru care lucru, mustrat fiind și ocărât de sfântul Proroc Isaia, s-a pornit spre mânie. Asemenea și boierii Ierusalimului și mulți din popor s-au umplut de mânie asupra prorocului lui Dumnezeu, de vreme ce, mustrându-i pentru acele păcate grele, îi numea boieri ai Sodomei și ai Gomorei, zicându-le: Ascultați cuvântul Domnului, boieri ai Sodomului, luați aminte la legea luiDumnezeu, popoarele Gomorului.

Acestea le zicea pentru apucăturile lor cele rele, deoarece prin faptele lor cele necurate, se asemănau cu Sodoma și cu Gomora. Deci, toți, împreună cu împăratul, nesuferind o mustrare ca aceea, căutau să ucidă pe sfântul. Și a fost tăiat la câmp, afară din Ierusalim, cu fierăstrăul de lemn, din porunca împăratului Manase. Și așa, Isaia, marele proroc al lui Dumnezeu, s-a sfârșit mucenicește la adânci bătrâneți, având o sută douăzeci și șase de ani. El este lăudat de Isus al lui Sirah, astfel:Domnul a izbăvit pe poporul Său prin mâna lui Isaia; a biruit oștile asirienilor și le-a sfărâmat pe ele îngerul Lui; căci Ezechia a făcut plăcere înaintea Domnului și s-a întărit pe căile lui David, tatăl său, pe care le-a poruncit Isaia, prorocul cel mare și credincios în vedeniile sale. în zilele lui soarele s-a tras înapoi și a adaos viața împăratului; cu mare duh a văzut pe cele de pe urmă și a mângâiat pe cei ce se tânguiau. în Sion până în veac a arătat pe cele ce vor fi și pe cele ascunse.

Iar după uciderea prorocului Isaia, trupul lui cel cinstit luându-l unii din cei temători de Dumnezeu, l-au îngropat aproape de izvorul acela al Siloamului, pe care Sfântul Isaia l-a scos cu rugăciunea sa. Pentru aceasta l-au pus pe el acolo ca, cu rugăciunile prorocului lui Dumnezeu, Isaia, și după moartea lui să izvorască neîncetat apa Siloamului. Iar lângă izvorul acela a fost zidită o scăldătoare, la care orbul din naștere a căpătat vedere, fiind trimis acolo de Domnul nostru Iisus, ca să-și spele ochii lui de tina cea făcută cu scuipat. Chiar și până astăzi apa aceea are o putere tămăduitoare, pentru că se povestește de cei ce cercetează Sfintele Locuri ale Ierusalimului că saracinii, care acum locuiesc acolo cu îngăduința lui Dumnezeu, fiind din firea lor puturoși cu trupurile - ca și caprele -, își spală copiii în apa Siloamului, și chiar ei se spală, și în parte gonesc acea putoare, încă și celor bolnavi de ochi li se aduce mare ajutor din apa aceea, cu rugăciunile Sfântului Proroc Isaia și cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, căruia se cuvine slava în veci. Amin.