Eram la schitul nostru din Sfântul Munte. Într-o zi, cei care erau sub ascultarea mea s-au enervat, pentru că un lacăt înțepenise în ușă, iar ei nu-l puteau scoate de-acolo. Se căzneau, loveau, trăgeau, se înfuriau, dar degeaba, lacătul rămânea înțepenit. Atunci, m-am ridicat și i-am rugat să mă lase și pe mine să încerc. L-am cercetat cu atenție, am făcut o mișcare simplă și l-am scos. Călugării m-au privit cu admirație. „Ce mă priviți așa, binecuvântaților? N-am făcut nimic deosebit! Am făcut o simplă mișcare, dar cu rugăciune și cu calm. Voi, care v-ați enervat, n-ați fi scos lacătul nici până mâine!”. Când sufletul e tulburat, rațiunea se întunecă și nu mai vede limpede. Numai când e liniștit sufletul se luminează cu rațiunea, și-atunci, vede limpede cauza fiecărui lucru.

Acest exemplu ne poate fi de mare ajutor în relațiile noastre zilnice cu oamenii și cu lucrurile. Cât de mult ne poate fi de folos liniștea sufletului, care nu se dobândește cu medicamente sau cu îndrumări psihologice, ci doar cu sfințenia.

(Părintele Porfirie, Antologie de sfaturi și îndrumări, Traducere de Prof. Drd. Sorina Munteanu, Editura Bunavestire, Bacău, pp. 200-201)