Locuim în oraș și mergem, la sfârșit de săptămână, la grădina cumpărată de părinții mei într-un sat din apropiere. În urmă cu câțiva ani, fiind la grădină cu toată familia (cu soțul, mama și sora mea), soțul meu mă tot întreba dacă nu vreau să culeg cireșe. Sigur că voiam, dar aveam atâtea alte lucruri de făcut, încât tot amânam. După-amiază am găsit momentul potrivit. Soțul meu a pus scara sub cireș și mi-a zis să fiu atentă și să culeg cireșele de pe crengile la care ajung. S-a dus omul, văzându-și de treaba lui, convins că e totul în ordine. Și a fost, până în momentul în care am hotărât să urc în pom. 

Pe crengile de sus erau cireșe mari, coapte, aproape negre! Pe acelea le voiam! Am observat în stânga mea o creangă uscată și m-am întins să o rup, dar nu ajungeam. Aveam nevoie de puțin „elan” și... gata!, o prind și o rup. Zis și făcut! M-am balansat puțin pe creanga pe care eram și m-am întins spre creanga vizată. În acel moment, creanga de sub mine s-a rupt. Îmi amintesc doar senzația de o secundă! Am căzut și un țipăt continuu ieșea din pieptul meu. Aerul doar ieșea din mine, nu puteam inspira! Nu știu cum au ajuns toți în jurul meu atât de repede. Îi auzeam vorbind, strigând. Vedeam cerul albastru, câteva păsări care zburau lin și... atât! Nu am mai vazut nimic. Nu am mai auzit nimic. A fost liniște și, apoi, nimic. Nu știu cât am stat în această stare. Probabil foarte puțin. Tot ce îmi amintesc e că mi-am revenit în timp ce mama mă lovea cu palmele peste față. M-au dus cu salvarea la spital: aveam bazinul fracturat bilateral și vreo trei vertebre fisurate. Medicul, un om extraordinar, a zis că sunt norocoasă: una dintre vertebre era fisurată până aproape de măduvă. Un milimetru și eram în scaun cu rotile!

La câteva zile după accident, am avut un vis. Eram pe scările interioare înalte ale unei case. La un moment dat, scara s-a rupt și s-a prăbușit. În cădere, vedeam cum pereții cad și ei peste mine. În acel moment, în visul meu am strigat către Maica Domnului să mă salveze, altfel mă voi sfărma și voi fi zdrobită sub bucățile de casă care cădeau. Atunci, am început să plutesc ca o pană, ca o frunză. M-am așezat lin pe pământ și totul s-a oprit.

Povestind cu familia despre acele momente, mama mi-a zis că, atunci când m-a văzut urcând în cireș, s-a rugat Maicii Domnului să mă păzească și să mă ferească de rău. În acea vreme, obișnuiam să port o bucățică dintr-un șnur care a fost așezat pe racla cu Brâul Maicii Domnului.

Acum trăiesc, sunt bine, pot să merg, să alerg! Măicuța Sfântă, Stăpâna și Împărăteasa mea m-a salvat!

(Mărturie trimisă pe adresa redacției Doxologia.ro de Maria A.)