Un altul, care locuia în aceeași cetate împărătească, „din pântecele mamei lui” având scobitura genunchilor picioarelor lipită de coapse și venind odată târându-se în Biserica Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, numită a lui Arvichie, primește milostenie de la un iubitor de Hristos un obol. Și dând obolul unui vânzător de lumânări, primește în schimb o lumânare de un obol. Și târându-se iarăși o aduce în Biserica Sfântului Nicolae la sărbătoarea lui și se ruga de oameni să-i înfigă cineva lumânarea în fața sfântului, dar nimeni nu-l auzea, din pricina ieftinătății lumânării și pentru faptul că erau deja aprinse multe lumânări în fața sfântului. Pentru aceea nu numai că nimeni nu-i lua lumânarea, ci unii chiar loveau piciorul celui ce zăcea la pământ.

Și cu adevărat, „o, străină minune”! Căci în timp ce zăcea pe jos, și având o mână întinsă cu lumânarea, se desprinde scobitura genunchiului de coapsă și se întinde unul dintre picioarele lui. Și ridicându-se, a stat drept într-un picior și și-a înfipt lumânarea înaintea sfântului. Iar poporul, urmând să cânte privegherea, striga: „Doamne miluiește”. Iar cel ce zăcuse, cântând împreună cu ei, zicea: „Da, sfinte al lui Dumnezeu, Nicolae, miluindu-mă, slobozește-mi și celălalt picior”. Apoi, desprinzându-se cu trosnituri și celălalt printr-o putere nevăzută, stând în două picioare, s-a arătat umblând. Și toți au adus laudă lui Dumnezeu, cinstindu-l și pe slujitorul Lui, Nicolae.  

(Sfântul Neofit Zăvorâtul din Cipru, Panegirice I, Scrieri III, Editura Doxologia, Iași, 2016)