Mănăstirea Copou din Iași și-a serbat cel de-al doilea hram

Arhiepiscopia Iaşilor

Mănăstirea Copou din Iași și-a serbat cel de-al doilea hram

În Duminica a treia după Paști, numită și Duminica Mironosițelor, Mănăstirea Copou din municipiul Iași și-a serbat cel de-al doilea hram. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

Obștea monahală, dar și credincioșii ieșeni din zona Copoului au participat în această dimineață la slujba arhierească oficiată de PS Episcop-vicar Nichifor Botoșăneanul. 

După citirea Sfintei Evanghelii, Preasfinția sa a rostit un cuvânt de învățătură referitor la sărbătoarea închinată femeilor creștine:

Să înțelegem că atunci când omul își urmează gândul inimii de cinstire și de dragoste de Dumnezeu, Dumnezeu Însuși prăvală multe pietre ce ne stau înainte și multe piedici pe care împotrivitorul acestei lumi îl aduce celor credincioși, de a-și împărtăși credința și dragostea de Dumnezeu. Nimic din lumea aceasta, oricât de sofisticată și oricât de vicleană ar putea deveni în împotrivirea ei față de Dumnezeu, nu poate opri pe omul care, cu inimă simplă, curată și curajoasă, se apropie de Domnul pentru a-L cinsti, pentru a-I aduce prinos de dragoste, de credință, de slujire. Îndemnul femeilor sărbătorite astăzi este acela ca, atunci când toate par închise și pecetluite, toate par de neatins, de împotrivire față de adevăr, atunci Dumnezeu face minuni. De aceea, în credința noastră trebuie să înțelegem că trebuie să mergem până la capăt, netemători și mărturisind puterea lui Dumnezeu, pentru ca și noi să primim, precum femeile mironosițe, lucrare îngerească, vestire de Însuși Domnul și lumină dumnezeiască.

Scurt istoric

În locul unde se află astăzi Mănăstirea Copou era o moșie domnească unde a existat anterior o biserică de lemn. Conform unei legende, în timp ce tătarii invadau ținuturile, Doamna Tudosca (Teodosia), soția domnitorului Vasile Lupu, s-a ascuns într-o scorbură de copac. Domnitorul și-a căutat soția și a găsit-o pe aceste meleaguri, iar în semn de mulțumire pentru această binefacere, Domnul Moldovei a hotărât zidirea unei mănăstiri.  În anul 1638, conform pisaniei, voievodul Vasile Lupu a ctitorit în aceste locuri o biserică de piatră. Sfântul locaș a fost sfințit la 30 aprilie 1638 de către patriarhul Chiril Lukaris al Constantinopolului. În decembrie 1863, ca urmare a adoptării Legii secularizării averilor mănăstirești, așezământul monahal a fost desființat, iar biserica a fost folosită drept parohie, biserică de enorie. Între anii 1983-1986, s-au efectuat lucrări de restaurare și consolidare în interior și exterior, iar la 20 aprilie 2001, în Duminica Mironosițelor, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a reînființat Mănăstirea „Sfântul Atanasie" din Podgorii - Iași, ca așezământ de maici, aparținând Mănăstirii Galata.

Citește despre: