Mănăstirea Guranda din Botoșani și-a serbat hramul prin Liturghie arhierească

Arhiepiscopia Iaşilor

Mănăstirea Guranda din Botoșani și-a serbat hramul prin Liturghie arhierească

În ziua Praznicului Sfintei Treimi, Mănăstirea Guranda hramul. Cu acest prilej numeroşi credincioşi din zona Botoșanilor și nu numai au participat la slujba Sfintei Liturghii, care a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Credincioși din întreg județul Botoșani au luat parte luni, 5 iunie 2017, de sărbătoarea Sfintei Treimi, la hramul Mănăstirii Guranda. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de un sobor de preoți și diaconi, din care a făcut parte și părintele arhimandrit Ioan Harpa, stareţul Mănăstirii Popăuţi şi exarh de zona Botoşani.

În cuvântul de învățătură, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a subliniat care este cea mai mare taină a Bisericii: „În centrul Bisericii se află această mare taină, închinarea noastră în duh și adevăr îndreptată spre Dumnezeu Cel în Treime lăudat: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Aceasta este Sfânta Treime în care credem, Sfânta Treime pe care o mărturisim, Sfântă Treime care, în cele din urmă, constituie mandatul nostru, al creștinilor, ca să se împlinească cererea din Rugăciunea Domnească «precum în Cer, așa și pe pământ». Doar în Sfânta și Dumnezeiasca Biserică, în ciuda păcatelor și neputințelor noastre, putem încerca să trăim taina Împărăției Cerurilor și taina prezenței Preasfintei Treimi în mijlocul Bisericii lui Hristos”.

A fost pentru prima dată când Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan a participat la hramul Mănăstirii Guranda. Cu această ocazie, maica stareță Gabriela Turiceanu i-a oferit Înaltpreasfinției Sale o icoană cu Sfânta Treime.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a dăruit mai multe cărți pentru biblioteca mănăstirii, iar credincioșii prezenți au primit binecuvântare arhierească.

Mănăstirea „Sfânta Treime” Guranda este situată în județul Botoșani, la 40 de km de oraşul Botoșani pe drumul național 29D. A fost înființată în anul 1945, prin eforturile maicii Teodora Voloșincu. În anul 1960, autoritățile comuniste au închis mănăstirea și au dărâmat biserica. Mănăstirea a fost redeschisă la începutul anului 1990, tot de maica Teodora Voloșincu. În prezent, maicile și surorile de la Mănăstirea Guranda sunt păstorite, din anul 2007, de stavrofora Gabriela Turiceanu.

Citește despre: